Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto anunță că următorul protest al transportatorilor se va desfășura în fața sediului Agenției Națională Transport Auto, pe data de 14 august. Contactați de PRO TV, responsabilii de la ANTA nu ne-au răspuns la telefon pentru o reacție. 

„Protestul va avea la bază cele trei revendicări înaintate Guvernului și MIDR: aprobarea și publicarea metodologiei de calcul a tarifelor pentru serviciile de transport, retragerea proiectului de HG privind sitemele e-gps și e-bilet, renunțarea la scrisorile ANTA prin care transportatorii au fost obligați să adapteze toate mijloacele de transport pentru persoanele cu dizabilități”, precizează APOTA.

În cadrul protestului, transportatorii spun că vor descrise și unele elemente ale statului polițienesc, manifestate prin acțiunile represive ale INSP față de participanții la protestele pașnice și legale, precum și va fi descrisă activitatea ANTA prin prisma celor două caracteristici evidente ale sale- incompetența totală și corupția până în „măduva oaselor”.

Pe 9 iulie, transportatorii au protestat în Piața Marii Adunări Naționale. Aceștia au solicitat, printre altele, aprobarea metodologiei de calcul a tarifelor pentru transportul rutier regulat și majorarea prețurilor biletelor de călătorie. De asemenea, aceștia au cerut retragerea scrisorilor emise de ANTA prin care sunt obligați să adapteze toate unitățile de transport pentru accesibilitate persoanelor cu dizabilități. 

De partea cealaltă, reposnsabilii de la Guvern au spus că reformele vin să modernizeze sectorul și nu poate fi vorba de majorarea tarifelor atâta timp cât nu este asigurat confortul și siguranță pasagerilor.