Trei avioane înmatriculate în Ucraina au aterizat pe Aeroportul Internațional Mărculești, anunță Autoritatea Aeronautică Civilă.

Potrivit AAC, totul s-a întâmplat în seara zilei de 13 august. Trei aeronave înmatriculate în Ucraina au aterizat pe Aeroportul Internațional Mărculești pentru păstrarea temporară și efectuarea lucrărilor de mentenanță. 

Aeronavele, aparținând categoriei de căutare-salvare, au efectuat zborul în baza unei autorizații emise de AAC, cu coordonare prealabilă prin canale diplomatice, în colaborare cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

„Relocarea temporară a acestor aeronave are loc în urma solicitării oficiale din partea Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei din 21 iulie, care include cinci aeronave utilizate în misiuni umanitare și de urgență“, explică responsabilii.

Potrivit acestora, amplasarea aeronavelor a fost stabilită pe Aeroportul Internațional Mărculești, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

„Orice activitate de întreținere a aeronavelor poate fi desfășurată exclusiv de organizații de întreținere autorizate, în baza unui contract legal încheiat cu operatorul aeronavei.”