Trei bărbați cu vârstele de 31, 39 și 40 de ani, din localitatea Răzeni, sunt cercetați penal după ce ar fi tăiat și sustras ilegal masă lemnoasă din pădurea situată în extravilanul satului Cărbuna.
Potrivit poliției, suspecții au defrișat și încărcat lemne în două mijloace de transport, cauzând un prejudiciu estimat la 30.000 de lei.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate telefoanele mobile ale bărbaților, care conțineau informații relevante pentru anchetă, precum și unitățile de transport folosite la comiterea infracțiunii.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt.
