Ofițerii INI și polițiștii Fulger, în comun cu SIS și PCCOCS au descins în aceste momente într-o cauză penală pornită petru pregătirea destabilizărilor și dezordinilor în masă, imediat după încheierea scrutinului electoral și în cadrul protestului de mâine din capitală. Trei bărbați au fost reținuți.
Potrivit poliției, doi dintre cei reținuți sunt frați și a fi angajați ai structurilor de forță din stânga Nistrului. Aceștia au fost monitorizați aproape două luni de ofițerii poliției, fiind liderii responsabili de coordonarea, monitorizarea și aprovizionarea logistică a grupurilor.
În timpul reținerii și perchezițiilor, la aceștia au fost depistate un șir de obiecte, inclusiv pirotehnice și inflamabile, care urmau a fi folosite pentru a panica mulțimea și a crea haos.
„Reiterăm apelul poliției către organizatori și le amintim că ei sunt cei care poartă răspundere pentru organizarea evenimentelor anunțate”, precizează cei de la IGP.
Acum o oră, responsabili de la responsabili de la IGP au anunțat despre faptul că dețin informații precum că unele grupuri de persoane ar intenționa, începând cu miezul nopții și pe parcursul zilei de mâine, organizarea de dezordini și destabilizări în capitală în cadrul unui protest anunțat pentru mâine.