Vești extraordinare vin de la Paris. Judocanul Denis Vieru a adus prima medalie pentru țara noastră la Jocurile Olimpice. După eșecul la limită din semifinale în fața viitorului campion, moldoveanul l-a învins în lupta pentru locul trei pe un reprezentant al gazdelor. Denis Vieru a adus bronzul, a pus Moldova pe podium și a scris istorie, devenind primul sportiv din Republica Moldova care cucerește o medalie olimpică în proba judo.
Denis Vieru și-a scris numele în istoria Jocurilor Olimpice, devenind primul judocan moldovean urcat pe podiumul olimpic. Liderul mondial al categoriei de 66 de kilograme și-a început parcursul în duelul contra finlandezului Luukas Saha. A fost un duel dificil și echilibrat. După expirarea timpului regulamentar, a fost 0 la 0, așa că au urmat prelungirile până la primul punct. Sportivul nostru a atacat rapid și inteligent, reușind să obțină victoria, care l-a dus în sferturi, unde a dat peste sârbul
Strahinja Buncic. Această confruntare a fost complet diferită, Denis Vieru încheind lupta după circa 40 de secunde, datorită unui ippon formidabil.
A urmat cel mai dificil test din cariera judocanului nostru, bătălia împotriva campionului olimpic în exercițiu, Hifumi Abe. Niponul câștigase toate cele trei dispute din trecut în fața moldoveanului. Denis a început atent și a primit două avertizări. Duelul a ajuns la golden score, unde judocanul nostru a fost prins pe picior greșit și trimis pe tatami. Eșecul l-a dus pe Denis în finala mică, unde îl aștepta favoritul gazdelor, Walide Khyar. Francezul este o cunoștință veche de-a lui Vieru, aceștia având cinci lupte în trecut, patru dintre care au fost câștigate de moldovean. Scenariul s-a repetat la Paris. Conaționalul nostru a reușit un procedeu, care i-a adus medalia de bronz.
Andrei GOLBAN, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI JUDO DIN MOLDOVA: "Mâine și poimâne, alți doi judocani, Adil Osmanov și Mihail Latîșev urmează să participe la Jocurile Olimpice la Paris. 26 de sportivi au plecat să ne reprezinte țara la cea mai importantă competiție a anului, patru dintre care și-au încheiat deja evoluția."
Află povestea judocanilor Denis Vieru, Adil Osmanov și Mihail Latîșev, care ne reprezintă țara noastră la Jocurile Olimpice:
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.