Zilele de 1 si 2 iunie vor fi declarate zile libere, in contextul organizarii in prima zi de vara a summitului Comunitatii Politice Europene. Totodata, anul scolar se va incheia marti, 30 mai. Tot atunci va fi organizat si ultimul sunet in toate scolile din tara. O decizie in acest sens urmeaza sa fie aprobata de Guvern.

„Anuntam asta din timp, astfel incat comunitatea scolara, familiile, elevii, studentii antrenati in procesul academic sa cunoasca despre acest fapt. Totodata, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale va veni cu initiativa de a declara data de 1 iunie – zi libera, iar data de 2 iunie, zi libera pentru sectorul public, astfel incat sa putem sa organizam armonios procesele aferente desfasurarii summitului Comunitatii Politice Europene”, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Daniel Voda. 

La inceput acestui an, autoritatile au anuntat ca cea de-a doua reuniune a Comunitatii Politice Europene va avea loc in Republica Moldova. Cei 47 de presedinti si sefi de guverne, care urmeaza sa vina in tara noastra pe data de 1 iunie, vor pune in discutie eforturile comune pentru pace, in contextul razboiului din Ucraina, apararea democratiei si consolidarea securitatii energetice. Comunitatea Politica Europeana a fost creata anul trecut, la initiativa presedintelui Frantei, Emmanuel Macron. Prima reuniune a avut loc in octombrie, anul trecut, la Praga.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508