Absolvenții de liceu pot răsufla ușurați. Astăzi aceștia au susținut ultimul examen de bacalaureat la disciplina la alegere. Elevii spun că cele patru probe i-au epuizat, așa că sunt deja cu gândul la balul de absolvire.

La ora 8 în curtea Liceului Teoretic “Gaudeamus” din capitală era deja aglomerație. Zeci de elevi așteptau cu nerăbdare să treacă cu bine și de ultimul examen din această sesiune de bacalaureat.

„Am repetat și parcă destul de sigur mă duc la examen la chimie.”

„- La chimie.
- Și nu ai dispoziție pentru examen?

- Nu, nu am despoziție.

- Crezi că va fi complicat?

- Nu cred, cum am învățat așa am să-l și dau.”

Unii elevi au repetat cele studiate până în ultimul moment.

„- Te ajută dacă repeți în ultimele moment?

- Dacă sincer da, pentru că sunt unele chestii pe care le înveți și după care le uiți cu timpul. 

- Cum că crezi că va fi examenul?

- Cred că va fi ok, nu cred că o să fie ceva foarte greu.”

Alții însă au venit foarte relaxați și siguri că vor scrie examenul bine.

„Mă gândeam să iau la chimie, dar am zis că știu prea multe și am zis ca să nu zică că am copiat că una alta am zis că o să-mi iau geografia, așa ca să fie mai simplu și pentru ei și pentru mine.” 

La ieșire elevii s-au împărțit cu părerile. Cei care au scris examenul la geografie au spus că a fost mai complicat decât s-au așteptat.

„Tot era complicat, dacă nu înveți.” 

Iar cei care au ales disciplina chimia au ieșit mai relaxați.

„- A fost destul de ușor, am avut la chimie. Cât ne-am pregătit așa și a fost.

- Ai scris tot?

- Da.”

Vlad a ales să dea examenul la biologie. Tânărul spune că i-a fost ușor, însă de îndată ce a ieșit din sala de examen a și uitat ce sarcini a avut.

„- Îți mai amintești ce exerciții ai avut?

- Nu chiar. Dacă sincer, am avut foarte mari emoții și m-am grăbit ca să termin mai repede, ca să nu uit tot ce am învățat.” 

Pentru că acesta a fost ultimul examen, acum gândul absolvenților zboară la balul de absolvire.

„Plecăm la mare cu clasa, cu o parte din colegi.” 

Absolvenții au avut astăzi ultimul examen – la disciplina la solicitare. Liceenii de alte etnii vor susține vineri proba la limba maternă. Rezultatele vor fi afișate în centrele de bacalaureat pe 27 iunie, iar doritorii pto depune în 48 de ore cereri pentru contestații.