A fost audiat ultimul martor în dosarul șefului suspendat al Direcției Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, reținut anul trecut pentru trădare de patrie. Subalterna acestuia a relatat în instanță despre un document care potrivit procurorilor ar fi ajuns în posesia serviciul de spionaj al Federației Ruse.
În cadrul ședinței de astăzi a fost audiat ultimul martor din dosar din partea acuzatorilor. Este vorba despre o subalternă a lui Ion Creangă care a relatat despre documentul privind strategia de apărare a Republicii Moldova care ar fi ajuns în posesia angajatului Ambasadei Rusiei la Chișinău.
Dumitru ȘTEFÎRȚĂ, PROCUROR PCCOCS: ”Martorul a fost audiat pe marginea modalității de transmitere a unei informații care ulterior a ajuns în posesia serviciilor de spionaj a Federației Ruse. În măsurile speciale de investigație, când domnul Creangă a transmis acest act domnului Kelov, dumnealui insista asupra faptului că acesta este proiect intern, adică nu e cel public. El făcea delimitare între cel public și cel interior.”
Martorul audiat astăzi a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor. Ion Creangă a declarat astăzi din nou că este nevinovat.
Ion CREANGĂ, ȘEFUL SUSPENDAT AL DIRECȚIEI JURIDICE A PARLAMENTULUI: ”Sunt doi martori din partea procurorilor care încă odată confirmă faptul că eu sunt persecutat pentru discuții asupra informațiilor de interes public.”
La ședința următoare urmează să fie audiat primul martor din partea apărării. Potrivit procurorilor, Ion Creangă i-ar fi comunicat atașatului militar al ambasadei Rusiei la Chișinău informații secrete, obținute inclusiv prin spionaj, care puteau fi folosite pentru desfășurarea unor acțiuni ostile împotriva securităţii Moldovei. Împreună cu Ion Creangă a fost reținut și un polițist de frontieră, iar dosarele lor sunt examinate în instanță separat. Creangă este acuzat de trădare de patrie, iar conform codului penal, infracțiunea se pedepsește cu până la 20 de ani de închisoare, iar polițistul de frontieră este cercetat pentru infracțiunea de complot împotriva Moldovei, care prevede o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare. De cealaltă parte, Ion Creangă neagă aceste informații și spune că atașatul militar era vecinul său.