Un activist civic din regiunea transnistreană, condamnat în 2022 de regimul de la Tiraspol la 3 ani de închisoare pentru că a criticat războiul din Ucraina, a fost eliberat din detenție. Liderul separatist Vadim Krasnoselski, a semnat un decret privind grațierea sa. Biroul politici de reintegrare salutat eliberarea lui Victor Pleșcanov, precizând că detenția a fost ilegală.
Potrvit jurnaliștilor de la Zona de Securitate, activistul din regiunea transnistreană Victor Pleșcanov, a fost eliberat ieri din închisoarea numărul 3 din Tiraspol. S-a întâmplat după ce liderul separatist, Vadim Krasnoselski, a semnat un decret privind grațierea sa, deși anterior a refuzat să facă acest lucru. Potrivit ziariștilor, pretinsa grațiere a fost oferită fără condiționări, însă nici acum dosarul în care a fost condamnat ilegal nu i-a fost prezentat. Pentru Zona de Securitate, Victor Pleșcanov a declarat că în următoare perioadă va petrece timpul cu familia și a menționat că detenția nu i-a schimbat valorile, principiile și convingerile. Biroul politici de reintegrare a emis o declarașie în care salută eliberarea deținutului, precizțnd că în tot acest timp au expediat mai multe solicitări către Tiraspol cu privire la acest caz.
Mariana SARI, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL BIROULUI POLITICI DE REINTEGRARE: ”Cazul dat a fost menținut în vizorul permanent al vicepremierului pentru reintegrare și al Biroului politici de reintegrare, cu întreprinderea tuturor eforturilor posibile în comun cu partenerii externi și cu sensibilizarea constantă a participanților în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană și a reprezentantului politic de la Tiraspol.”
Totodată, reprezentanții Chișinăului îndeamnă Tiraspolul să de-a curs apelurilor autorităților și în alte cazuri de rezonanță.
Mariana SARI, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL BIROULUI POLITICI DE REINTEGRARE: ”Să dea curs apelurilor noastre și pe alte cazuri individuale cum ar fi Pleșcanov și Glijin cu eliberarea neîntârziată și a celorlalți cetățeni ai Republicii Moldova ce sunt ilegal încarcerați și persecutați în regiune.”
Victor Pleșcanov este un activist civic din regiunea transnistreană, care a criticat constant, în ultimii ani, abuzurile comise în stânga Nistrului. Pleșcanov a fost condamnat la 3 ani și două luni de închisoare în septembrie 2022 și urma să fie lipsit de libertate până în aprilie 2025, fiind prima persoană condamnată de regimul de la Tiraspol pentru arborarea drapelului Ucrainei și condamnarea invaziei ruse din țara vecină

