Un administrator este învinuit de comiterea infracțiunilor de escrocherie și spălare de bani, iar cele trei companii administrate de acesta – de comiterea infracțiunii de spălare de bani. Acesta riscă până la 15 ani de închisoare.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, totul s-a întâmplat în perioada septembrie-octombrie 2020. Administratorul ar fi indus în eroare o societate comercială din Turcia, în cadrul unei tranzacții internaționale de vânzare-cumpărare a grâului alimentar. Sub pretextul intermedierii livrării unei cantități de 40 000 de tone de grîu, acesta ar fi încasat, printr-o companie moldovenească pe care o gestiona, un avans de 843 950 de dolari.

Ulterior, suma transferată în contul companiei ar fi fost redirecționată și utilizată în mod ilegal, printr-un șir de transferuri bancare, conversii valutare, retrageri de numerar și plăți către alte firme administrate de aceeași persoană, cu scopul de ascunde proveniența acestora.

În urma acestor acțiuni, companiei din Turcia i-ar fi fost cauzat un prejudiciu total de peste 14 milioane de lei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vina.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 8 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Pentru infracțiunea de spălare de bani, legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani.

Companiile implicate riscă o amendă între 650 000 și 800 000 de lei sau lichidarea persoanei juridice.

Totodată, a fost aplicat sechestru asupra sumei în valoare de peste 11 milioane de lei, aflate pe contul uneia dintre companii. Banii au fost transmiși în administrarea Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale.