Un apicultor din Straseni isi plange albinele pe care le-a crescut cu grija, dar le-a gasit moarte. Omul spune ca mai bine de jumatate din zecile de familii pe care le avea au pierit, iar necazul si investitiile aruncate in vand sunt greu de suportat. El crede ca s-a intamplat din cauza agricultorilor care au stropit terenurile cu pesticide in exces. Specialistii de la ANSA nu ne-au raspuns ca sa comenteze situatia. 

Mircea Trifan este apicultor deja de 14 ani. In acest an barbatul a pierdut mai mult de jumatate din familiile de albine.

Francesca GINDEA, REPORTER PRO TV: In cei 70 de stupi vietuiau inainte tot atatea familii. Acum 60 la suta din ele au pierit, iar odata cu asta investitiile proprietarului.”

Mircea TRIFAN, APICULTOR: “Au decedat, multe albine nu mor pe loc, in fata stupului, ea singura a iesit sa moara, dar nu putea zbura din cauza ca era otravita.”

Mircea Trifan crede ca insectele au murit ddin cauza ca agricultorii care au terenuri in apropiere le-au stropit cu pesticide, facand abuz de substante chimice.

Mircea TRIFAN, APICULTOR: “Ne-a batut natura, nu se incalzeste, e frig, e mort, nu creste nicio planta. Umezeala nu-i, si chiar asa suntem distrusi, se mai gasesc agenti economici care stropesc si omoara albina.”

Omul spune ca nu stie unde sa se planga ca sa i se faca dreptate si ca asemenea situatii sa nu se mai intample.  

Mircea TRIFAN, APICULTOR: “Chiar astazi am chemat specialistii de la ANSA. Nu sunt capabili sa ajute apicultorul deloc. Ei spun ca iau probe si de la cei care au stropit copacii. Iau si albinele la proba, dar tot apicultorii trebuie sa caute laboratorul care le spun ei si inca sa mai achite.”

Pierderile apicutorilor in aceasta perioada sunt foarte mari. In afara de sutele de mii de albine pe care le-au pierdut, acestia sunt nevoiti sa investeasca de doua ori mai mult pentru tratamente.

Mircea TRIFAN, APICULTOR: E foarte multa munca, ca dupa ce albinele au fost otravite, trebuie sa urmeze un tratament costisitor. De familie in jur de sapte sute, o mie de lei.”

Responsabilii de la Agentia Nationala pentru Siguranta Alimentelor nu ne-au raspuns la telefon pentru a comenta situtia in care s-au pomenit apicultorii.