Poliția a identificat și localizat un șofer în vârstă de 33 de ani, care a fost surprins încălcând grav regulile de circulație, punând în pericol viața unei fetițe ce traversa regulamentar strada. Bărbatul riscă să rămână fără permis timp de un an.
Potrivit poliției, incidentul a avut loc în data de 2 august, pe strada Alba-Iulia, în sectorul Buiucani al municipiului Chișinău. Bărbatul, aflat la volanul unui autoturism marca Dacia, nu a acordat prioritate de trecere copilului aflat pe trecerea de pietoni. Întregul moment a fost surprins de o cameră de bord, imaginile devenind virale în spațiul public.
În urma verificărilor, polițiștii au transmis propunerea de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă de un an, iar cazul a fost înaintat instanței de judecată pentru examinare.