Doi șoferi au fost prinși de polițiști cum conduc în stare de ebrietate avansată, unul dintre ei fără permis de conducere. Cazurile au avut loc la Ruseștii Noi și Nimoreni.
Potrivit poliției, în primul caz este vorba despre un bărbat de 35 de ani care conducea haotic o motocicletă în localitatea Ruseștii Noi fără să dețină permis de conducere. Testul alcoolscopic a indicat o concentrație de 0,86 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Iar în localitatea Nimoreni, polițiștii au stopat o Toyota, condusă de un bărbat de 34 ani. Acesta avea o concentrație de 0,51 mg/l alcool în aerul expirat.
Mijloacele de transport au fost ridicate și transportate la parcarea specială, iar bărbații sunt cercetați penal.
Șoferii riscă amendă de la 125 000 la 150 000 de lei sau închisoare de la 2 la 5 ani.