La două zile după reținerea lui Alexandru Balan, acuzat că a transmis serviciilor belaruse informații secrete de stat, ministerul de externe de la Chișinău anunță că un angajat al Ambasadei Republicii Belarus la Chișinău a fost declarat persoana non grata și va fi expulzat din Moldova. Instituția nu spune însă ce a stat la baza deciziei.

Daniel VODĂ, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL GUVERNULUI: „Este clar și evident că astfel de cazuri nu favorizează în nici un fel dezvoltarea unor relații care să fie de prietenie. Aceste lucruri sunt examinate de autorități și în cazul în care vor fi anunțuri suplimentare, le vom face pe linia instituțiior responsabile.”

Am încercat să aflăm de la reprezentanții ministerului de externe cine este angajatul și de ce a fost declarat indezirabil, însă responsabilii au spus că nu ne pot oferi aceste informații. Potrivit surselor noastre, decizia de expulzare are legătură cu reținerea fostului șef adjunct al SIS, Alexandru Balan, anchetat pentru divulgarea unor secrete de stat ale României către KGN-ul belarus. Acum două zile, Cehia a expulzat un diplomat belarus suspectat de spionaj.