Un accident a avut loc ieri la o intersecție din Chișinău. Un copil de 10 ani a fost transportat la spital, după ce a fost lovit de o mașină în timp ce mergea pe bicicletă. Am încercat să aflăm dacă biciclistul a fost internat și care este starea acestuia, dar responsabilii de la spital ne-au comunicat că vor reveni cu detalii.
Potrivit poliției, accidentul s-a produs pe 11 octombrie, în jurul orei 18:00, la intersecția străzii Matei Basarab cu bulevardul Moscova. O femeie de 21 de ani, aflată la volanul unui automobil de marca Toyota a lovit o bicicletă condusă de un copil de 10 ani.
În urma impactului, acesta a fost transportat la spital pentru investigații medicale.
Toate cauzele exacte urmează a fi stabilite în cadrul anchetei inițiate.
Poliția explică regulile de circulație pentru cei care circulă cu bicicleta sau trotineta
Pe fondul creșterii numărului de biciclete, trotinete electrice și alte mijloace de transport alternativ în trafic, poliția intensifică acțiunile de informare și prevenire. Autoritățile reamintesc că respectarea regulilor de circulație este esențială pentru evitarea accidentelor și că abaterile pot fi sancționate conform legii.
Polițiștii desfășoară zilnic activități de informare, prevenire și, atunci când este necesar, de sancționare a persoanelor care nu respectă regulile de circulație în timp ce se deplasează cu bicicleta, trotineta electrică sau alte mijloace de transport alternativ.
Regulile pe care trebuie să le respecte utilizatorii
Pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic, poliția recomandă respectarea câtorva reguli de bază:
respectarea indicatoarelor și a regulilor de circulație;
purtarea echipamentului de protecție;
deplasarea cu o viteză adaptată condițiilor de drum;
acordarea priorității în situațiile prevăzute de lege;
utilizarea luminilor și a elementelor reflectorizante pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă;
evitarea deplasării sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise.
Amenzi pentru cei care ignoră legea
Poliția avertizează că nerespectarea regulilor de circulație nu pune în pericol doar viața utilizatorilor acestor mijloace de transport, ci și siguranța celorlalți participanți la trafic.
Sursă video: Accidente Rutiere Moldova

