Un moldovean de 38 de ani a încercat să treacă frontiera cu un automobil pe platformă, care figura în bazele de date ca fiind furat. Totul s-a întâmplat la Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa.
Potrivit Poliției de Frontieră din România, la data de 17 august, în jurul orei 10.35, a încerca să treacă frontiera un bărbat cu cetățenie bulgară și a Republicii Moldova, care transporta, cu ajutorul unei platforme, un autoturism cu număr de înmatriculare specific Elveției.
În urma unor verificări suplimentare, s-a constatat că mașina figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Franța.
Bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul în cauză de pe un site de licitații din Elveția, cu suma de 7.410 franci elvețieni și că nu știe despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră români efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tâinuire, iar autovehiculul, în valoare de aproximativ 40.000 de roni, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
