Un bărbat de 30 de ani, anunțat în căutare națională și internațională de către Inspectoratul de Poliție Bălți din anul 2022 pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, furt și huliganism, a fost extrădat din Federația Rusă.

Potrivit poliției, bărbatul, originar din Bălți, aflându-se în oraș și fiind în stare de ebrietate, l-a bătut pe un alt bărbat.

Tot el, prin forțarea ușii, a pătruns într-un magazin alimentar din Bălți, de unde a sustras un aparat de casă, cauzând victimei о daună materială în proporții considerabile.

Bărbatul a fost extrădat pe cale aeriană și a fost predat autorităților de drept ale Republicii Moldova.