Un cetățean moldovean în vârstă de 31 de ani a fost depistat cu substanțe narcotice asupra sa, la postul vamal de frontieră Palanca-Maiaki-Udobnoe, pe sensul de intrare în Republica Moldova.
Potrivit Serviciului Vamal, cazul a fost documentat în urma unei acțiuni comune între funcționarii vamali, polițiștii de frontieră din Republica Moldova, precum și autoritățile vamale și grănicerii din Ucraina.
În timpul controlului mijlocului de transport condus de bărbat, printre bunurile personale a fost găsit un pachet de țigări care conținea o substanță vegetală uscată. Testarea cu dispozitivul DetectaChem a confirmat că este vorba despre marijuana, cu o greutate totală de 5,36 grame.
Bărbatul a declarat că substanța era destinată consumului propriu. Cazul este investigat în continuare de autoritățile competente, iar substanțele au fost ridicate pentru expertiză.
Serviciul Vamal reamintește că deținerea, transportul sau introducerea în țară a substanțelor narcotice este strict interzisă și se pedepsește conform legislației în vigoare.

