Peste 3.800 de locuitori din satul Sofia, raionul Drochia, și din localitățile învecinate vor beneficia de mai multă siguranță în situații de urgență. În localitate a fost inaugurat un nou post teritorial de salvatori și pompieri voluntari, care va contribui la reducerea timpului de intervenție în cazul incendiilor, accidentelor și altor situații excepționale.

La noul post vor activa șapte pompieri voluntari din comunitate, instruiți de formatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Aceștia vor putea participa la stingerea incendiilor, intervenții în cazul accidentelor, acordarea primului ajutor și salvarea persoanelor aflate în pericol.

Prezența voluntarilor în localitate va permite acordarea unui prim ajutor mai rapid, până la sosirea echipajelor profesioniste, și va spori capacitatea comunității de a reacționa în situații critice.

La inaugurare au participat secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Victor Grosu, reprezentanți ai conducerii IGSU, ai administrației publice locale, voluntarii nou-formați și partenerii de dezvoltare care au contribuit la realizarea proiectului.

„Primele minute sunt decisive”

Secretarul de stat al MAI, Victor Grosu, a subliniat că pregătirea comunităților pentru situații de urgență este esențială, întrucât rapiditatea intervenției poate face diferența în salvarea vieților omenești.

„Pentru Ministerul Afacerilor Interne, protecția vieții și siguranța oamenilor reprezintă o prioritate fundamentală. Iar experiența ne demonstrează că, în situații de urgență, primele minute sunt decisive. De aceea, este esențial ca fiecare comunitate să dispună de capacitatea de a reacționa rapid, până la sosirea echipajelor profesioniste”, a declarat Victor Grosu.

Oficialul a adăugat că investițiile în protecția civilă contribuie la dezvoltarea unor comunități mai bine pregătite să facă față situațiilor excepționale.

Al 87-lea post de salvatori și pompieri din țară

Postul inaugurat la Sofia este al 87-lea post de salvatori și pompieri din Republica Moldova și al 28-lea de tip voluntar.

Deschiderea acestuia a fost posibilă cu sprijinul Solidarity Fund PL și al partenerilor din Polonia, în cadrul proiectului „EU4Moldova: Reziliență – Stat sigur, comunități reziliente”, precum și cu susținerea Primăriei satului Sofia.