Un obiect asemănător cu o dronă a fost găsit pe acoperișul unui bloc de locuit din sectorul centru al capitalei, anunță poliția.
„Poliția a fost sesizată, în această noapte, de un cetățean care a anunțat depistarea unui obiect asemănător unei drone în sectorul Centru al capitalei”.
Potrivit poliției, la locul impactului au intervenit specialiștii Secției Tehnico-Explozive a Poliției, care au securizat zona. Totodată, cetățenii din scara blocului au fost evacuați temporar, până la examinarea și ridicarea obiectului.
Potrivit informațiilor preliminare, obiectul este avariat, după ce ar fi lovit acoperișul blocului. Acesta urmează să fie examinat în detaliu de experți.
Polițiștii întreprind în continuare acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.



