Moldovagaz și Tiraspoltransgaz au semnat un contract pentru un împrumut de 3 milioane de metri cubi de gaze pentru a menține presiunea în sisteme până la întâi februarie. Nu este clar însă cine va achita pentru acest volum. În timp ce Tiraspolul spune că se angajează să-l restituie, iar decizia CSE chiar obligă să-l întoarcă sau să plătească pentru acest gaz, Guvernul spune altceva. Potrivit purtătorului de cuvânt, regiunea nu va trebui să achite pentru cele 3 milioane de metri cubi, odată ce a acceptat ajutorul UE.
Daniel VODĂ, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL GUVERNULUI: „Ieri Chișinău a împrumutat 3 milioane de metri cubi de gaze naturale în stânga Nistrului, pentru a menține presiunea în sistemul de gaze. Aici fac mențiunea că a fost decizia CSE în acest sens. Această măsură asigură continuitatea în rețea pe malul stâng până la 31 ianuarie, deci era o urgență dictată de diminuarea acestei presiuni.”
În acest sens, Moldovagaz și Tiraspoltransgaz au semnat un contract pentru un împrumut de 3 milioane de metri cubi de gaze naturale.
Vadim CEBAN, DIRECTORUL INTERIMAR AL MOLDOVAGAZ: “A fost semnat acest împrumut în baza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, în volum de trei milioane metri cubi. Acest volum va fi injectat la solicitarea Tiraspoltransgaz și conform contractului acest împrumut urmează a fi returnat până la data de întâi martie.”
Vadim Ceban a evitat să spună cât va costa volumul de 3 milioane de metri cubi de gaz, precizând că această cantitate urmează să fie returnată înainte de 1 martie 2025.
Vadim CEBAN, DIRECTORUL INTERIMAR AL MOLDOVAGAZ: “Va achita după prețul care este indicat și TVA. Este în interesul lor să returneze până la termenul limită.”
Liderul separatist a declarat că Tiraspolul este gata să se răsplătească pentru acest volum, dar nu a specificat de unde va lua bani, vorbind doar despre un credit pe care Rusia ar putea să îl ofere pentru achiziția gazului de pe piața europeană.
Vadim KRASNOSELSKI, LIDERUL SEPARATIST DE LA TIRASPOL: “Nu este pe gratis, noi garantăm că vom restitui gazul, 3 milioane (n. red de metri cubi) sau vom achita (n.red pentru acest volum) până la 1 martie.”
Cine într-un final va achita pentru acest gaz nu este clar, în condițiile în care purtătorul de cuvânt al Guvernului vine cu alte informații. Daniel Vodă spune că toate cheltuielile pentru cele 3 milioane cubi de gaze naturale vor fi acoperite din grantul de 30 de milioane de euro oferit de UE.
Daniel VODĂ, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL GUVERNULUI: “În contextul acestui accept pe care l-am auzit astăzi de la Tiraspol, această livrare imediată va fi parte din acest pachet de asistență al UE. În cazul în care nu există alte schimbări de retorică și dacă Tiraspolul merge pe propunerea formulată de Chișinău și Bruxelles, aceste 3 milioane de metri cubi de gaze urmează să fie încorporate în acest ajutor comun. Respectiv, vor fi utilizați banii din acel grant european pentru a achita aceste 3 milionae deja oferite.”
Volumul de 3 milioane de metri cubi de gaze naturale a fost solicitat de Tiraspol pentru a menține presiunea necesară în conducte. Asta după ce de la 1 ianuarie Rusia a stopat livrările, iar rezerva Tiraspolului se apropia de sfârșit.