Vaccinarea ar putea deveni obligatorie in Republica Moldova pentru anumite categorii de persoane. Anuntul a fost facut de Guvern dupa sedinta cu angajatii de la ministerul Sanatatii si ANSP. Totusi, responsabilii spun ca abia se discuta la acest capitol si se elaboreaza un plan. Ce categorii de persoane vor fi vizate, va deveni clar saptamana viitoare.

Publicat:14.07.2021, 20:37

Igor CUROV, SECRETARUL DE STAT AL MINISTERULUI SANATATII:“Nicio decizie adoptata noi nu avem la moment. Sunt propuneri din partea specialistilor pentru implementarea procesului de imunizare obligatorie la anumite categorii. Noi trebuie sa evaluam toate circumstantele, care categorii, de cand, termenul de vaccinare, mai multe intrebari sunt.”

Ideea a fost lansata pentru a creste numarul persoanelor imunizate si a atinge cat mai rapid imunitatea colectiva, explica secretarul de stat al ministerului Sanatatii. Totodata, specialistii iau in calcul faptul ca oamenii ar putea fi impotriva vaccinarii obligatorie. 

Igor CUROV, SECRETARUL DE STAT AL MINISTERULUI SANATATII:” Curtea Europeana a Drepturilor Omului a spus ca sanatate publica prevaleaza asupra sanatatii personale si asta nu este o incalcare a drepturilor omului ca sa introducem obligativitatea procesului de imunizare. Si Franta deja a introdus, Italia partial a introdus.”
In acelasi timp, o astfel de decizie nu poate fi adoptata de ministerul Sanatatii sau de Guvern, ci este nevoie de un cadru juridic, mai spune secretarul de stat.

Igor CUROV, SECRETARUL DE STAT AL MINISTERULUI SANATATII:“Vom lucra inca mai intens in domeniul comunicarii in primul rand, nu au fost discutate anumite momente de amenzi sau altceva.”

Propunerea a venit in contextul in care doar putin peste 9 la suta din populatia Moldovei s-a vaccinat cu ambele doze, iar pentru o imunitate colectiva e nevoie ca 70 la suta din cetateni sa fie vaccinati. Ieri, autoritatile au anuntat ca in tara noastra ar putea circula noile variante ale coronavirusului - Delta si Lambda, care sunt mult mai agresive si contagioase. In acest sens au fost trimise probe unui laborator din Germania, dar rezultatele inca nu au fost anuntate. Potrivit responsabililor din sanatate, in Moldova se ateste o crestere a numarului de infectari cu circa 20 la suta si a cazurilor de deces cu 8%.