Vremea caniculară deteriorează drumurile naționale. Pe traseul Chișinău-Bălți s-au ridicat plăcile de beton, iar internauții au publicat imaginile pe rețelele de socializare.
„Asfaltul de pe drum s-a ridicat. Polițiștii fac ocolire.”
Din filmulețul video se vede că la fața locului a venit un echipaj de poliție, care securizează porțiunea de drum cu mai multe... crengi. Traseul s-a deteriorat în preajma satului Dumbrăvița din raionul Sîngerei.
Administrația de Stat a Drumurilor anunță că totul s-a întâmplat ieri și că aseară s-a intervenit pentru a remedia situația, iar astăzi drumarii execută lucrări de reparație.
Nu este prima dată când traseul Chișinău-Bălți, care este din plăci de beton, se deteriorează din cauza vremii toride. Astfel de incidente au avut loc și anul trecut.