Cetățenii moldoveni vor putea călători fără vize în Emiratele Arabe Unite. Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi a semnat, împreună cu omologul său din Emiratelor Arabe Unite, Șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, Memorandumul de Înțelegere privind abolirea reciprocă a regimului de vize pentru deținătorii de pașapoarte ordinare, oficiale și diplomatice.
Astfel, cetățenii Republicii Moldova vor putea călători în Emiratele Arabe Unite fără viză pentru o perioadă de până la 90 de zile calendaristice, în decursul a 180 de zile.
„Semnarea acestui Memorandum reflectă angajamentul comun al Republicii Moldova și Emiratelor Arabe Unite de a facilita libera circulație a cetățenilor și de a consolida cooperarea bilaterală. Acest acord nu doar simplifică călătoriile și întărește legăturile de prietenie dintre cele două țări, ci oferă și un impuls important dezvoltării economice, turismului și cooperării culturale dintre Moldova și Emiratele Arabe Unite”, a declarat Popșoi.
Acordul va intra în vigoare la 5 septembrie 2025, la 30 de zile de la semnarea oficială.