Vine Paștele și se vede cel mai bine prin piețe și magazine, de unde mulți oameni au ieșit azi cu sacoșele pline de carne, lactate, și verdețuri. Curând se vor apuca de gătit. Deși spun că au plătit mai mult pentru produse spun că nu au de ales deoarece masa de sărbătoare trebuie să fie bogată. 

Piața Centrală s-a transformat astăzi într-un adevărat furnicar. Cele mai mari cozi s-au format la tarabele unde se vând legume. 

„-Bunica acasă face lista și-mi spune pleacă

-Și ce aveți pe listă?

-Dar numai ce nu este, de la pască, mere, tot ce trebuie, iată aici buruiene. Da rându-i mare, dar e mai ieftin, asta pe moldovean îl trage aici pentru că e mai ieftin.”

Și la hala cu carne rândul a fost mare, iar vânzătorii, profitând de cerere, nici nu s-au gândit să scadă din preț.

„-Ne uităm că e scump, 130 de lei. 

-Și ce faceți, îl luați sau nu?

-Am să iau că nu am ce face.”

Aglomerație a fost și în zona cu lactate. 

„Iată ne pregătim să facem pască și luăm brânză, iar după ne ducem să luăm mai departe ca să facem ouăle că e sărbătoare mare și să ne bucurăm.”

Oamenii ne-au spus că prețurile sunt prea mari, pentru salariile lor, dar n-au de ales, masa de Paște trebuie sa fie plină cu de toate.

„Ba o bucată de salam, niște cașcaval, o bacată de carne.”

„-Acum mă uit la prețuri, unde e mai ieftin 

-Și cum vi se par prețurile? 

-Dar cum, care are bani cumpără și mai scump, pate și mai gustos, dar noi așa mijlociu, după bani.”

Deși piața era plină de cumpărători, comercianții susțin că în ultima saptămână vânzările au scăzut.

„Știți e ca întotdeauna, cum oamenii au bani așa fac cumpărături. Prețurile așa, poate ceva s-a scumpit, dar doar un pic, nu chiar tare.”

În zilele următoare dar și pe 26, 27 și 28 aprilie piața centrală va fi închisă.