Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi l-a primit astăzi, la sediul instituției, pe omologul său din Regatul Țărilor de Jos, Ruben Brekelmans, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.
Potrivit Ministerului Apărării, discuțiile s-au axat pe situația de securitate regională și impactul asupra parcursului de dezvoltare al Republicii Moldova, reformele democratice implementate și integrarea europeană a țării, precum și realizările în contextul parteneriatului bilateral în domeniul apărării au constituit subiectele principale ale discuțiilor dintre cei doi oficiali.
Ministrul Anatolie Nosatîi a apreciat, în acest context, evoluția relațiilor de colaborare dintre instituțiile de apărare ale Republicii Moldova și Regatului Țărilor de Jos, precum și sprijinul părții olandeze pentru modernizarea capacităților de apărare și sporirea rezilienței instituționale la provocările actuale de securitate.
Alte teme abordate au vizat aprobarea recentă a Strategiei Militare a Republicii Moldova pentru anii 2025-2035 și direcțiile prioritare pentru transformarea Forțelor Armate ale țării, dar și contribuția la eforturile globale de menținere a păcii prin prezența militarilor moldoveni în misiuni cu mandat internațional.
La final, părțile au agreat să aprofundeze dialogul prin identificarea unor proiecte și inițiative noi, orientate spre consolidarea capacităților de apărare și crearea unui mediu stabil pentru cetățeni.