Șapte din opt persoane suspendate anterior în dosarul Interpol au fost restabilite în funcție. Despre asta, a anunțat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, la emisiunea În Profunzime.

Viorel CERNĂUȚEANU, ȘEFUL IGP: „Din toți cei care au fost suspendați, absolut toți au fost repuși în funcție, deoarece în privința la toți cei 7 suspendați de mine au fost încetate acțiunile procesuale. Din cadrul subdiviziunii pe care o reprezint eu este doar Viorel Țentiu, sunt și alte persoane sub învinuire, dar din alte subdiviziuni.”

Dosarul Interpol a fost pornit la început lunii iunie 2024. Operațiunea a avut loc în cadrul unei anchete comune a procurorilor moldoveni, asistați de oțeri francezi și FBI. Atunci a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile șeful biroului Interpol de la Chișinău, Viorel Țentiu, ulterior, el a fost demis din funcție. 

Tot atunci, mai multe surse au declarat pentru PRO TV că printre persoanele vizate în dosarul Interpol ar fi fostul ministru al Justiției, Vitalie Pîrlog, dar și fostul șef al Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, Mihail Vodă. În acea perioadă, șeful IGP, Viorel Cernăuțenu, a anunțat, fără a da nume, că șapte angajați din cadrul Interpol Chișinău, implicați în schemă, au fost suspendați din funcție.

Potrivit publicației americane Bloomberg, Pîrlog ar fi fost unul dintre autorii schemei prin care infractori din toată lumea scăpau de căutarea internațională. Fapte cercetate în dosarul „Interpol” unde sunt vizați și foștii șefi ai biroului Interpol Moldova și ai Inspectoratului General pentru Migrație. Într-o investigație publicată în decembrie, Bloomberg scria că acesta ar fi șters din baza de date a Interpolului notificările roșii pentru 26 de persoane, printre care un bancher rus și fiul unui fost premier al Kârgâstanului.