In comuna Alexandreni, nu departe de oraselul Biruinta, se afla o singura fabrica din zona.
In ultimii ani, s-au inchis portile mai multor fabrici din zona, precum cea de zahar, de producere a alcoolului etilic sau cea de ghips. Astfel, sute de localnici au ramas fara loc de munca, fiind nevoiti sa plece. Insa, nu si cei 50 de localnici care activeaza la fabrica, administrata de catre Ludmila Dimitrachi, o localnica din Alexandreni, care a deschis afacerea inca acum 17 ani.
Fabrica este specializata in producerea produselor semifabricate congelate, fiind cunoscuta consumatorilor din tara pentru coltunasii si pelmenii sai. Totul a inceput cu doar sase angajati, patru dintre care erau membrii familiei Ludmilei. Primii patru ani de la lansare, fondatoarea intreprinderii a invartit coltunasii cu mainile proprii, pana a reusit sa-si cumpere primul utiaj.
Treptat, prin munca continua, afacerea a luat foc. Productia a crescut, iar astazi 40 de tipuri de produse si tone de coltunasi se vand in magazinele din tara. „Cand lucram manual, faceam trei tone pe luna, iar acum producem 6 tone pe zi”, spune zambind Ludmila Dimitrachi, cea care tine pulsul acestei linii de fabricare.
Pentru majoritatea angajatilor activitatea fabricii a insemnat siguranta ca pot obtine un salariu decent aici, acasa. Printre acestia este si Victoria, pentru care, in timp ce ea muncea la Moscova, copiii i-au fost crescuti de bunica acestora. Atunci cand fabrica aflata la doi pasi de casa ei si-a marit numarul de angajati, ea a revenit in sat si s-a angajat aici, iar acum isi poate petrece serile si zilele libere in familie, alaturi de copii.
Ludmila Dimitrachi este constienta de valoarea fabricii pentru localitatea sa si este hotarita sa accepte orice fel de provocari pentru a-si dezvolta afacerea. A reusit deja sa acceseze mai multe granturi europene si a obtinut finantare prin intermediul a mai multe programe care sprijina afacerile mici si mijlocii. Cu sprijinul programelor finantate de UE, compania a reusit sa achizitioneze transport specializat, linie automata de producere a coltunasilor cu o capacitate de 150 kg de produs pe ora, dar si sa beneficieze de consultanta in marketing si vizibilitate, care s-o ajute inclusiv la accesarea lanturilor internationale de supermarketuri care opereaza in Moldova. Totodata,in cadrul unui program german, angajatii fabricii au fost instruiti de catre experti in domeniu cum se dezvolta procesul de productie, sa stabileasca contacte cu parteneri din Germania si sa intre pe piata de acolo.
In prezent, compania are drept scop atragerea cumparatorilor din tara, pentru ca la Alexandreni mai sunt oameni care vor sa munceasca acasa, in satul lor. Ludmila Dimitrachi nu renunta la idea de a face tot ce ii sta in puteri pentru fabrica si localitatea sa de bastina: „Eu sunt convinsa ca la noi in Moldova se poate de facut si afaceri, si de lucrat. Dorinta sa fie!”, afirma ea.
Acest material este produs in cadrul Campaniei „Descopera Echipa Europa”, realizata cu suportul financiar al Uniunii Europene de catre proiectul „Comunicare strategica si suport pentru mass-media in Republica Moldova”. Continutul acestuia reprezinta responsabilitatea exclusiva a proiectului si nu reflecta in mod neaparat viziunea Uniunii Europene.
*Acest articol este un produs comercial.

