Invitată recent în cadrul emisiunii „O Seară Perfectă”, Mariana Pleșca, mentor în domeniul beauty, a vorbit despre parcursul său profesional impresionant, despre cum a transformat pasiunea pentru manichiură într-o carieră de succes și cum inspiră și pregătește alte femei să devină independente și încrezătoare în propriile abilități.
„Probabil toți cei care vin în beauty au o istorie impresionantă, pentru că am întâlnit foarte mulți oameni în activitatea mea, cărora le-am cunoscut poveștile, și povestea mea la fel este una ca a lor, interesantă, pentru că eu am venit în beauty din necesitate. Venind la Chișinău, studentă fiind, aveam atașate o serie de vise, dar fără resurse financiare, și iată, în acel moment, studentă fiind, aveam nevoie de un job care să-mi asigure existența, iar oamenii nu voiau să mă primească la lucru pentru că nu aveam experiență”, a spus Mariana Pleșca, mentor.

Aceasta își dorea o activitate care să poată fi combinată cu studiile, așa că a început cu manichiura, de unde a pornit totul. A făcut manichiură timp de 10 ani, între 2011 și 2020, după care a deschis primul salon de înfrumusețare din Hâncești.
„Eu am devenit antreprenor cu ochelari roz, pentru că e puțin să fii specialist bun, dar antreprenoriatul este despre cu totul altceva. Eu sunt studentă continuă și mereu învăț, în acel moment am început să învăț alte lucruri, să învăț management, marketing etc. Lucrurile au venit în mod organic, în mod natural în viața mea întotdeauna, pentru că la cererea oamenilor s-a creat și oferta. În momentul în care m-am dedicat în totalitate, pentru că voiam să fiu bună în ceea ce fac, indiferent de lucrurile care se întâmplă în viața mea, am vrut ca totul să fie la un nivel foarte înalt”, a explicat invitata emisiunii.
Datorită aprecierii clienților săi, au apărut primele idei de a învăța și alți oameni să facă manichiură, iar Mariana a realizat că cei din domeniul beauty nu au probleme cu tehnica, ci cu încrederea în ceea ce fac.
„Cred că în ultimii doi ani am petrecut mai mult de 200 de consultații cu oameni care au experiență, care au rezultate în activitatea lor. Au acumulat multe cursuri și multă practică, dar nu știu ce să facă cu această expertiză, nu știu cum să o valorifice, cum să o monetizeze. Iată aici intervine activitatea mea. Eu îi ajut să înțeleagă că pot avea un impact în viețile altora. Prin exemplul lor pot ghida alți oameni, îi pot ajuta să-și construiască o carieră sau chiar să le schimbe viețile”, a precizat Mariana Pleșca.

După un program educațional de șase luni, fetele sunt pregătite să lucreze independent cu elevii, să le ofere un proces complet de inducție în meserie și să se promoveze singure, fiind scoase din zona lor de confort pentru a nu deveni dependente de ea.
„Am întâlnit foarte mulți experți buni care știu ce pot și ce fac, dar nu știu cum să își arate valoarea și cum să afle lumea de ei. De aceea, într-adevăr, este un proces provocator pentru ele, dar eu le spun că îmi doresc să devină femei independente, în așa fel încât după acest program să nu mai fie la fel. Oamenii care vin în Evolution nu mai sunt niciodată la fel cum au fost”, a concretizat aceasta.
În cadrul cursurilor se poate învăța totul, de la structură și metodologie până la prezența în social media, însă nu toți reușesc să se regăsească în această etapă a carierei, așa cum nu toți studenții lucrează în domeniul ales la universitate.
„Vreau să știe că ele pot și vor reuși să facă mai mult dacă își vor urma visele, pentru că este absolut real, așa cum ai zis mai devreme: există loc sub soare pentru fiecare dintre ele. Ele au încredere, potențial imens, sunt minunate, știu ce fac și au rezultate vizibile, și atunci trebuie să continue să-și realizeze visele și dorințele”, a adăugat Mariana Pleșca.
Aceasta își dorește să se extindă și în România, având deja primii pași făcuți, și se simte recunoscătoare pentru tot ce s-a întâmplat în viața ei.

*Acest articol este un produs comercial

