Compania „ROGOB”, lider pe piata de procesare a carnii, a fost vizitata, la 22 mai 2023, de Ambasadorul Statelor Unite ale Americii in Republica Moldova, Kent D. Logsdon si Olena Chepak, Ofiter economic al Ambasadei.
Igor Rosca, fondator al companiei „ROGOB”, si Ludmila Gogu, administrator, au prezentat oaspetilor intreprinderea amplasata in Goianul Nou, municipiul Chisinau. Nemijlocit, diplomatii americani s-au familiarizat cu cele mai moderne tehnologii de procesare a carnii, sortimentul variat de produse, dar si proiectele de extindere si tehnologizare a companiei.
In cadrul discutiilor, au fost abordate urmatoarele subiecte importante pentru companie, dar si pentru intregul sector de procesare:
- Diversificarea vanzarilor prin deschiderea oportunitatilor de export a produselor procesate din carne. Industria carnii fiind una de valoare adaugata mare, dar si ingloband resurse umane enorme, are sanse reale de a se extinde regional cu produse de calitate superioara. Sporirea capacitatilor de export va stimula revitalizarea sectorului zootehnic si va spori competitivitatea produselor locale.
- Investitiile in procesele de automatizare a depozitului de marfuri finite. La finele lunii iulie, „ROGOB” va pune in functiune primul depozit integral automatizat de colectare, sortare automata pe rute a produsului finit. Acest proiect are menirea de minimizare a efortului fizic, asigurarea acuratetei maximale in procesul de formare a comenzilor, respectarea principiului FIFO, dar si asigurarea procesului de trasabilitate pe segmentul de depozitare.
- Fortificarea prezentei pe piata locala a propriei retele de comert. „ROGOB” actualmente inglobeaza 60 de magazine cu acoperire nationala. Anul curent, „ROGOB” a initiat constructia unui nou magazin, in preajma fabricii de producere, care va oferi cel mai larg sortiment de produse, dar si exclusivitati din carne care nu se mai regasesc in alte magazine.
- Producerea de energie „verde”. La finele anului 2022, compania„ROGOB” a instalat un sistem fotovoltaic de capacitate 200 kw pentru producerea energiei electrice. Acest proiect a fost unul de initiere si de testare, in scopul unei autonomii minimale, dar si pentru asigurarea independentei la punctele critice de consum pe platforma de producere. In perioada 2023-2024, planificam sa extindem parcul fotovoltaic pe suprafetele de acoperire a noilor facilitati de producere, care vor fi date in exploatare in anul 2024. Motivele si argumentele de baza care au stat la decizia de a dezvolta in continuare componenta de eficienta energetica au fost investitie reala cu generare de economie minim pe 25 ani si mai mult. La tarifele de azi la electricitate rascumpararea investitiilor va fi timp de 3.5-4 ani. Acest proiect este un prim pas pentru autonomie adevarata, cu optiunea de a dezvolta sistemul de acumulare a energiei. La fel, micsorarea indicatorului „carbon footprint” este foarte important pentru viitorul produselor destinate pentru export, indicator care va deveni unul prioritar pentru accesul pe pietele tarilor dezvoltate. Exploatand un astfel de sistem, compania „ROGOB” aduce aportul propriu la ecologizarea mediului, dar si suport indirect la securitatea energetica a tarii.
Interlocutorii au facut si un schimb de opinii pe marginea subiectelor ce tin de debirocratizarea in relatiile cu institutiile statului, lipsa finantarilor din partea donatorilor pentru sectorul de procesare a carnii, dar si subventionarea activitatilor inovative si de ecologizare pentru intreprinderile mari de procesare din tara.







*Acest articol este un produs comercial


