Două surori - un vis împlinit. Galina și Anastasia Lozovanu și-au unit pasiunile și studiile din stomatologie și au fondat una dintre cele mai cunoscute clinici de la noi, care recent a împlinit 3 ani de activitate. Ce daruri au pregătit pentru pacienții fideli, dar și care sunt procedurile preferate ale vedetelor, află din cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”.

„Pentru noi, astăzi este o zi foarte importantă și emoționantă. Au trecut atât de repede acești trei ani, parcă mai ieri eram o echipă mică, iar astăzi am crescut, am adunat în jur atâta lume frumoasă și am creat această echipă pe care noi într-adevăr ne-am dorit-o”, a spus Galina Lozovanu, medic ortodont Symmetria.

„Le mulțumim cu această ocazie tuturor celor care ne sunt alături, pacienților în primul rând, că au încredere în noi. Tot ceea ce facem noi este spre binele pacienților”, a adăugat Anastasia Lozovanu, medic chirurg Symmetria.

Acum trei ani, Galina și Anastasia Lozovanu au transformat visul lor în realitate. O clinică stomatologică unde zâmbetele pacienților sunt pe primul loc. 

„Ne crește inima. Ăsta era visul părinților noștri, dar și visul nostru, pe care l-am realizat”, a menționat Galina Lozovanu.

„Este într-adevăr o muncă destul de mare în spate, dar realizările deja se văd și noi suntem foarte mulțumite de asta”, a completat Anastasia Lozovanu.

Iată cum și-a petrecut vara Iuliana Maranciuc! Unde și cu cine a fost în vacanță - VIDEO

Chiar dacă unora le este frică de dentist, odată ce calcă pragul clinicii Symmetria, dispare acest sentiment. 

„Noi ne tratăm pacienții ca și cum ei ar fi părinții noștri, ar fi rudele noastre apropiate și asta ne face diferiți, atitudinea față de pacienți, empatia”, a afirmat Anastasia.

„Ne străduim mereu să menținem o atmosferă calmă și plăcută în clinica noastră. Fiecare membru din echipă se străduie să fie cât mai zâmbitor, amabil cu pacienții, astfel încât ei, când intră la noi în clinică să se simtă plăcut, relaxant”, a completat Galina.

„Pacienții deja vin cu o frică din alte antecedente neplăcute și pe lângă faptul că noi avem de făcut tratamente complexe, ei mai vin și cu frica lor și asta cumva ne face munca mai dificilă. Dar noi le spunem pacienților, noi am evoluat foarte mult ca ramură, tratamentele se fac în condiții confortabile”, a menționat medicul chirurg Anastasia Lozovanu.

Printre pacienți se numără și vedetele de la noi, care au îndrăgit câteva servicii stomatologice. 

„Le cunosc cred că de vreo cinci ani, încă de când nu aveau această clinică. Băiețelul meu a mers pentru prima dată la doamna Anastasia și țin minte că, a avut o experiență tare frumoasă, niciodată nu i-a fost frică de stomatolog. Mă bucur de fiecare dacă când venim aici, pentru că toată familia ne tratăm la clinica asta. Iar eu fac tratamentul cu cape pe care deja îl finalizez, a mai rămas un pic. Când vii la medic aici nu tremuri, nu ai frică. Zâmbetul este foarte important în profesia mea, pentru că mereu vorbesc, cânt, comunic, merg des la televiziuni, de aceea și am apelat la tratamentul cu cape, care nici nu se văd. Pentru mine este mult mai comod, le scot când vreau”, a notat interpreta Mariana Mihăilă.

„Detartrajul este curățirea dinților fără durere și fără sensibilitate... Ne bucurăm că au trecut deja trei ani și ei s-au dezvoltat super rapid, putem să vă spunem cu siguranță că dispun de cea mai înaltă tehnologie. Toate echipamentele și toate consumabilele cu care lucrează sunt de cea mai înaltă calitate și tot ce apare nou în lume, vine direct la Symmetria”, a afirmat Irina Benderschi, distribuitor de echipamente stomatologice la Symmetria.

Cel mai scump condiment din lume, cultivat cu succes în Moldova! Cristina Rotari, fondatoare VV Gold Saffron: „Poate ajunge până la 60 de mii de euro per kilogram” - VIDEO

Cu ocazia aniversării celor trei ani de activitate a clinicii, întreaga echipă a pregătit surprize pentru pacienții fideli. 

„Am pregătit pentru fiecare o mulțime de cadouri, peste 100 de premii pentru fiecare. Plus la toate, astăzi dăm start tombolei aniversare, unde pacienții noștri pot să câștige igienizări, albiri dentare, trei implanturi, iar premiul mare - un sistem de îndreptare a dinților cu alignere”, a menționat Galina Lozovanu, medic ortodont Symmetria.

„Am câștigat 10% reducere la procedura de igienizare. După tratamentul pe care îl fac cu alignere, sigur că urmează și o procedură de acest gen. Adevărul este că aici tot timpul se oferă reduceri pentru clienți, tot timpul vin cu surprize medicii”, a relatat Mariana Mihăilă.

*Acest articol este un produs comercial