În fiecare societate există piloni care susțin echilibrul și dezvoltarea comunității. Printre acești piloni se află, fără îndoială, femeia – în multiplele sale roluri: mamă, profesionistă, antreprenoare, prietenă și lideră.

Femeia modernă reușește să îmbine responsabilități, emoții și ambiții într-un modcare inspiră. Ea construiește, susține, creează și, de multe ori, face toate aceste lucruri simultan.

„În spatele multor reușite se află determinarea, sensibilitatea și forța interioară a femeilor care aleg, zi de zi, să fie prezente acolo unde este nevoie de ele.
Pornind de la această realitate, ne-am propus să aducem un omagiu acestor femei. Ideea proiectului a fost de a surprinde, într-un mod autentic, complexitatea și frumusețea acestor roluri: femeia care își începe dimineața cu grija pentru familie, femeia care conduce un business, femeia care își urmărește visurile sau femeia care oferă sprijin celor din jur. Video-ul este o formă de recunoaștere a impactului pe care femeile îl au în comunitate", spune Ecaterina Pânzari, co-fondatoarea Brilliant Prim.

În acest context, bijuteriile devin simboluri ale unor momente importante, ale unor emoții sau realizări personale.

„Bijuteriile însoțesc femeile în cele mai importante capitole ale vieții lor și devin, în timp, parte din povestea lor personală. Prin creațiile sale, Brilliant Prim își propune să ofere nu doar bijuterii din aur și diamante, ci obiecte care păstrează emoții, semnificații și amintiri”,  spune Nicolae Pânzari, bijutier și co-fondatorul Brilliant Prim.

Video-ul a fost realizat din dorința de a transmite un mesaj simplu, dar profund: femeile merită apreciate nu doar de sărbători, ci în fiecare zi.

„Ne-am dorit să aducem în prim-plan ideea că fiecare femeie are o poveste unică, iar bijuteriile pot deveni simboluri ale acestei povești – fie că sunt oferite în dar, fie că sunt alese chiar de ea. În luna dedicată feminității, mesajul este unul clar: aprecierea, respectul și recunoașterea rolului femeii sunt valori care trebuie celebrate constant", adaugă Ecaterina Pânzari.

Materialul video realizat de Brilliant Prim surprinde fragmente din aceste realități și aduce în prim-plan femeia așa cum este ea: puternică, sensibilă, ambițioasă și autentică.

Este o invitație de a privi dincolo de aparențe și de a recunoaște rolul esențial pe care femeile îl au în viața noastră și în societate. Pentru că, dincolo de strălucirea unei bijuterii, adevărata valoare rămâne povestea femeii care o poartă.

*Acest articol este un produs comercial