Summit-ul Comunitatii Politice Europene a aratat intregii lumi ospitalitatea oamenilor din Republica Moldova, dar si profesionalismul echipei care a gestionat evenimentul.

Cei 2175 de oaspeti din 49 de state, reprezentand mai mult de o patrime din toate tarile lumii, au fost deserviti de o echipa unita formata din 200 de persoane de la vinarie, care au efectuat sincronizat mii de operatiuni. De la familia proprietarului si directorii vinariei, pana la chelneri si persoanele responsabile de salubrizare, toti au avut cate o misiune, care a asigurat in egala masura succesul evenimentului.

Pana in ziua evenimentului cu cateva saptamani inainte, aceasta echipa a gandit fiecare pas pe care il va face pe parcursul zilei de 1 iunie. Fiecare membru al echipei a participat la ore de training-uri si antrenamente, mimand ziua evenimentului. Doar in ultimele trei zile de pregatire, fiecare membru al echipei a facut peste 140 de mii de pasi.

Pentru ca totul sa decurga perfect, Castel Mimi a deschis o sala noua si o bucatarie dotata cu cele mai noi utilaje si tehnologii de preparare a bucatelor. In plus, pentru a face procesul de deservire a oaspetilor mai eficient, au fost modificate unele intrari si iesiri, demolandu-se o parte din pereti si construindu-se treceri. Pentru ca totul sa arate impecabil, Castel Mimi a inlocuit cateva sute de metri patrati de teracota, asumandu-si aceste investitii pentru a impresiona oaspetii sai si pentru a demonstra nivelul inalt al vinificatiei si serviciilor hoteliere din Moldova.

In ziua summit-ului, practic, s-a lucrat in regim de 24 de ore. Cei 30 de bucatari au inceput pregatirile de la ora doua dimineata, pentru a servi tuturor peste 4000 de portii de mancare. Cei 100 de ospatari au parcurs in acea zi zeci de kilometri, deservind toti invitatii, dintre care peste 6000 de cesti au fost doar pentru cafea.

Reiesind din complexitatea majora a evenimentului, numarul de oaspeti si diversitatea de bucate, s-a apelat la prietenul de incredere al vinariei, Alex Petricean, care impreuna cu bucatarul sef de la Castel Mimi, Vadim Surachii, cot la cot, tigaie la tigaie, au gatit pentru acest eveniment. Ritmul a fost unul competitional, fiind pregatite trei feluri de mancare cu 21 de doleante individuale, in baza unui meniu elaborat si testat timp de trei luni, in colaborare cu experti din Bruxelles si reprezentanti ai Presedintiei si Ministerului Afacerilor Externe si Integrarii Europene.

Cu zambete si multa voie buna, chelnerii au fost promotorii bunei dispozitii, asigurand un plus de confort pentru toti oaspetii.

Suprafata deservita, pe care au lucrat si s-au relaxat participantii la summit, a fost comparabila cu cea a unui teren de fotbal, pe care au fost amplasate peste 500 de mese si aproape 2200 de scaune. Toate pozitionate simetric si verificate la milimetru.

Toti in uniforme noi, au asigurat desfasurarea impecabila a acestui eveniment important pentru tara noastra, oferind oportunitatea istorica de a promova valorile europene si de a consolida legaturile dintre Moldova si Uniunea Europeana.

La Summit-ul Comunitatii Politice Europene de la Castel Mimi au participat delegati din 49 de tari europene, reprezentand guvernele, organizatiile internationale si mediul de afaceri. Obiectivul principal al summit-ului a fost promovarea integrarii europene a Republicii Moldova, consolidarea relatiilor bilaterale si explorarea oportunitatilor de cooperare in diverse domenii.

*Acest articol este un produs comercial