Astăzi se împlinesc 46 de ani de la nașterea primului copil conceput prin fertilizare In Vitro, iar echipa Centrului de Fertilitate Medpark a sărbătorit copilașii veniți pe lume cu ajutorul acestei proceduri.
Diana ALFARAJ, MEDIC REPRODUCTOLOG MEDPARK: „Fertilizarea In Vitro a însemnat un progres spectaculos în medicina reproductivă, care a permis nașterea a peste 10 milioane de oameni în toată lumea. Ca și oricare altă afecțiune, atunci când sunt probleme de fertilitate, avem soluții. Împreună cu întreaga echipă depunem tot efortul, cunoștințele noastre și aplicăm progresele medicale ca să ajutăm cât mai multe cupluri să-și împlinească visul de a deveni părinți.”
Centrul de Fertilitate Medpark este singurul din țară cu acreditarea Europeană ESHRE pentru procedurile FIV și se mândrește cu o rată de succes de 55%, la nivelul clinicilor de top. Datorită procedurii FIV Liuba își poate ține gemănuțele în brațe.
Liuba, PACIENTA MEDPARK: „Ne-am dorit foarte mult o sarcină, însă tot nu ne reușea și am decis să apelăm la un medic reproductolog de la Medpark pentru a ne îndeplini visul nostru de a deveni părinți. Aici am primit tot profesionalismul, toată căldura pentu a ne realiza visul. Acum sunt fericită să-mi țin fetițele în brațe.”
Centrul de Fertilitate Medpark dispune de cel mai performant laborator de embriologie din țară și de o gamă largă de tratamente pentru problemele de fertilitate. Apelează acum la 40 00 40, pentru a programa o Consultație Gratuită la nmedicul reproductolog.

