Vineri seara am trăit momente speciale alături de telespectatori, prieteni, parteneri și artisti. Aniversarea celor 26 de ani de Pro TV Chișinău a culminat cu o recepție cu multă lume bune, pahare de spumant, muzică de excepție și un pic de albastru. Vedem întreaga atmosferă în cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”.
Tradiţional, gazda evenimentului aniversar a fost Lorena Bogza. Pe parcursul serii, invitaţii au făcut fotografii alături de prezentatoarele ProTV şi au depănat amintiri.
„Asta este toată viața mea. Ce emoții? Mari! Mari de tot! Eu îmi amintesc prima zi în care ne-am lansat, îmi amintesc această zi în special când sărbătorim ziua noastră pentru că, țin minte că eram într-un sacou verde, de catifea, și am făcut primul direct de la știri cu premierul de atunci, Ion Sturza”, a spus Lorena Bogza, prezentatoare Pro TV.

„Aleg Pro TV pentru că, aici pot să fiu eu și aleg Pro Tv pentru că mă consider un om liber și este postul care ne îndeamnă în fiecare zi să gândim liber”, a notat Anișoara Loghin, prezentatoare Pro TV.

„Am crescut cu Pro TV și sunt o norocoasă că muncesc în această echipă”, a spus Daniela Andreev, prezentatoare Pro TV.

„Din acești 26 de ani, aproape 6 sunt ai mei. Sunt foarte mândră să fac parte din echipa Pro TV. Venind am găsit oameni curajoși, muncitori”, a menționat prezentatoarea Pro TV, Diana Ambros.

Dress code-ul serii, cocktail blue, a fost respectat cu stil, transformând sala într-un adevărat spectacol.
„Sunt onorat să fiu la această aniversare frumoasă. Când eram mic, mă uitam la Pro TV și ziceam: Doamne, cât e de frumos”, a subliniat Emilian Crețu, actor.

„Amintirile mele pornesc din 2011 și avem foarte multe colaborări, emisiuni la care am fost”, a explicat soprana Valentina Naforniță.

„Aleg Pro TV pentru că sunt unici, echidistanți, îmi plac emisiunile pe care le au”, a notat Victoria Roșca, regizoare.

„Îi apreciez pentru știri, pentru libertate. E una dintre cele mai bune televiziuni din Moldova”, a explicat Marco Ballerini, om de afaceri.

Timp de 26 de ani, ProTV a fost scena pe care s-au lansat zeci de artişti talentaţi.
„Pro TV a fost primul post de televiziune la care m-am lansat și cu Cleo și cu Cezar”, a spus Pavel Stratan, interpret.

„La început veneam cu emoții, acum vin ca la o familie frumoasă”, a constatat actrița Tamara Vîrlan.

„Pentru mine este unul dintre cele mai iubite posturi TV. Vă doresc din toată inima mulți ani înainte”, a menționat Laura Vetty, interpretă.

Adriana Ochişanu şi Orchestra Fluieraş, în frunte cu Edgar Ştefăneţ, au încins atmosfera serii, transformând scena într-un adevărat show muzical.
„Am fost de multe ori invitat la emisiuni. Mă bucur că în țara noastră există un așa post de televiziune”, a notat Edgar Ștefăneț, instrumentist.

Invitaţii s-au delectat cu băuturi rafinate, iar fiecare aromă a devenit un moment de inspiraţie, diversitatea. Calitatea sucurilor au completat perfect vibraţia serii.

„Noi Suntem bucuroși să împărtășim din tradițiile italiene la o sărbătoare autentică”, a explicat Ana Gîrjau, manager marketing, reprezentat oficial Mionetto.

„Suntem aici cu vinurile noastre, avem o gamă superbă, formată din patru vinuri. Toate sunt premiate la nivel național și internațional”, a notat Elena Davidescu, director marketing Vinăria din Vale.

„Echipa ZedEvent au venit cu foto box-ul”, a spus Ecaterina Jurja, CEO ZedEvent.

Au fost şi invitaţi care au ales să-şi sărbătoreasca ziua de naştere alături de Pro TV.
„Nu e prima dată când aniversarea se face într-o zi cu ziua mea”, a spus Dumitru Mîțu, tenor.

Anul acesta, e despre alegeri. Am provocat vedetele să ne spună care au fost cele mai importante alegeri din viaţa lor, dar şi de ce de 26 de ani, aleg Pro TV.
„Cred că mi-am ales o mamă extraordinară, asta a fost cea mai frumoasă alegere”, a spus Aura, interpretă.

Cât despre alegerile neinspirate...
„Au fost chestii mici care nu impactează atât de mult viața mea”, a explicat prezentatoarea Pro TV, Vlada Mardari.

Evenimentul a culminat cu un tort spectaculos, în culorile serii.

„Am făcut și eu parte din această familie și le mulțumesc pe această cale”, a subliniat Dianna Rotaru, interpetă.

*Acest articol este un produs comercial