Madison Park, gazda celei de-a 12-a ediții a Galei Generozității, evenimentul care adună sub același acoperiș arta, emoția și spiritul de binefacere.
Gala Generozității, ajunsă la cea de-a 12-a ediție, rămâne unul dintre cele mai importante evenimente caritabile din Republica Moldova.
Evenimentul, organizat de CCF Moldova, a avut loc în atmosfera elegantă și spectaculoasă a sălii Madison Park, un partener de încredere al cauzei.
„Patru ani consecutiv marcăm Gala Generozității aici, în sala Madison, pentru că este sala care ne oferă atât găzduire, cât și un parteneriat generos, iar de fiecare dată, în fiecare an, am avut posibilitatea să ne reinventăm aici, pentru că asta ne permit ei, și venim cu decor nou, cu sunet, lumini, tot ce ține de o seară și o atmosferă de bucurie, pentru că asta este generozitatea: să marcăm bucuria”, a notat Tatiana Codreanu, organizator Gala Generozității.

De patru ani, Madison Park găzduiește evenimentul și sprijină acțiunile de binefacere organizate de CCF Moldova.

„Noi ne simțim minunat aici, de aceea ne întoarcem mereu. Pur și simplu e o atmosferă de poveste, mai ales în această perioadă de Crăciun. Ei ne primesc cu atâta căldură și atât de generos. Suntem foarte bucuroși să venim aici și deja ne simțim ca acasă, în acest minunat spațiu”, a spus Valentina Naforniță, soprană.

Cristian Spătaru, dirijor, a lăudat suportul oferit de gazde:
„În fiecare an gazda noastră este aici la Madison Park și suntem atât de recunoscători că ne intră mereu în orice solicitare și în orice cerință, ceea ce ține de la tehnic până la ultimul detaliu de decor și de amplasament".

Gala Generozității 2025 a reușit să îmbine perfect divertismentul de înaltă clasă cu o misiune nobilă, transformând o seară de gală într-un act de solidaritate, într-un decor absolut de vis oferit de Madison Park.

*Acest articol este un produs comercial
