Dintr-o pasiune comună și o prietenie puternică s-a născut visul a două tinere antreprenoare — salonul „La Fete”.

„Această istorie ține de tare mulți ani, în salonul precedent în care am lucrat din cauza că eram două, eram cumva asociate cu fetele, adică aceasta a apărut dintr-o asociere  a noi două”, a spus Natalia Fetcu, cofondatoarea salonului „La Fete”.

Salonul La Fete
Salonul La Fete/ Facebook

Salonul „La Fete” oferă o gamă variată de servicii — de la epilare cu laser și masaj, până la proceduri cosmetologice moderne, personalizate pentru fiecare clientă.

„În domeniul cosmetologiei suntem de mulți ani, mereu am fost în căutarea celor mai bune produse pentru clienții noștri, până la urmă ne-m dorit să lucrăm cu hydrogelly mask și am încercat să o aducem ba din Turcia, ba din America, am găsit noi calea să le aducem în Moldova și astfel ne împărțim și cu alți cosmetologi cu acest produs extraordinar”, a notat Diana Istratii, cofondatoarea salonului „La Fete”.

„Având în vedere că laserul acționează local la suprafața pielii nu pot dăuna dacă sunt aleși parametrii corecți. Un mit ar fi că nu se face epilarea cu laser vara, putem face atât vara cât și iarna”,  a precizat Natalia Fetcu, cofondatoarea salonului „La Fete”.

„Salonul La Fete dispune de MR911, este un echipament medical cu masaj vacum, cu role mecanizate care se adaptează după forma corpului, se face masaj general începând de la tălpi până la vârful degetelor de la mâini”, a specificat Diana Istratii, cofondatoarea salonului „La Fete”.

Salonul La Fete
Salonul La Fete/ Facebook

Fondatoarele își așteaptă clientele cu drag, într-un spațiu dedicat frumuseții și îngrijirii profesionale.

„Noi ne aflăm în orașul Chișinău, pe strada Sfatul Țării 5, intrarea de pe strada Cogâlniceanu, suntem într-o zonă foarte frumoasă, colț cu muzeul Entografic. Vă așteptăm cu drag”, a adăugat Natalia Fetcu, cofondatoarea salonului „La Fete”.

Salonul La Fete
Salonul La Fete/ Facebook

*Acest articol este un produs comercial