Invitro Diagnostics implineste 5 ani de performanta, sarbatorind acest eveniment important intr-un mod cu totul special. Mai multi specialisti din tara, dar si de peste hotare s-au adunat pentru a marca aceasta aniversare, la o conferinta medicala cu tema – Abordarea genetica a problemelor de infertilitate in cuplu.
Silvia MORGOCI, directorul medical Invitro Diagnostics: "Vrem sa impartasim succesele impreuna cu colegii din medicina si cu pacientii nostri, asta pentru ca ne simtim ca suntem mari, ca am ajuns la un anumit grad de maturitate si de faptul ca crestem. Am vrut ca aceasta aniversare sa nu fie sarbatorita doar cu sampanie, ci sa facem si ceva util. Si am invitat la acest eveniment specialisti din domeniul ginecologiei, urologiei si medicinei de laborator ca sa vorbim despre cele mai noi teste in domeniul geneticii umane, in special, abordarea cuplurilor infertile."
Serghei BABENKO, doctor in stiinte medicale: "Aceasta conferinta nu a fost doar una aniversara, cand toti se felicita. Aceasta conferinta a fost una cu caracter stiintific, pentru ca cei care au stat in aceasta sala au incercat sa se uneasca, sa creeze o legatura intre mai multe domenii."
La conferinta au fost specialisti atat din tara, cat si din Romania si Rusia, care au impartasit experienta si cunostintele lor cu toti cei prezenti in sala.
Valentin FRIPTU, doctor habilitat, profesor universitar: "Am vorbit in general despre infertilitate, despre natalitate, despre viitorul tarii noastre, fiind ca avem o situatie de criza demografica in tara. Una din cauzele principale ar fi infertilitatea."
Nicolae SUCIU, profesor in obstetrica si ginecologie, UMF Carol Davila: "Am fost impresionat de curicula manifestarii, adica subiectele erau de mare interes pentru clinicieni, practicieni, ... au adus in atentia audientei subiecte de maxima actualitate care le-au promovat in sala pentru toti cei din sala."
Invitro Diagnostics ramane a fi printre primii pe piata datorita calitatii si profesionalismului de care a dat dovada in toti acesti ani.
*Acest articol este un produs comercial.

