Un an de progres și strategii de dezvoltare

CVC „Mileștii Mici” a înregistrat un an excepțional, consolidându-și poziția în industria vinicolă din Moldova. În 2024, veniturile companiei au depășit 62 milioane de lei, iar profitul a crescut cu 161% față de anul precedent, confirmând succesul strategiilor implementat

„Acest rezultat a fost posibil datorită efortului comun al întregii echipe. Direcția noastră strategică de dezvoltare sustenabilă și adoptarea noilor tehnologii nu doar stimulează creșterea financiară, ci și îmbunătățește constant calitatea produselor noastre”, a declarat Alexei Sotnic, Directorul CVC „Mileștii Mici”.

În 2024, compania și-a dublat vânzările pe piața internă, consolidându-și prezența printre cele mai cunoscute branduri locale. Un segment-cheie al acestei creșteri l-a reprezentat vinurile spumante, care au înregistrat o creștere de peste trei ori față de anul precedent.

La nivel internațional, CVC „Mileștii Mici” și-a extins prezența pe piețele externe, cu participări de succes la evenimente din China și România, ceea ce a dus la creșterea cererii și la extinderea portofoliului de clienți. În plus, compania a investit în baricuri din stejar franțuzesc, în care au fost puse la maturare vinuri din recolta 2023, pregătind o ediție limitată de vinuri premium.

Numărul turiștilor care au vizitat crama s-a dublat față de 2022, ajungând la 53.000 în 2024. Această creștere a fost susținută de modernizarea infrastructurii turistice, incluzând o terasă modernă, un teren de joacă pentru copii și o zonă verde pentru camping.

Un proiect de referință a fost inaugurarea unui cinematograf subteran unic în Republica Moldova, oferind o platformă de promovare a producțiilor autohtone. De asemenea, transportul ecologic a fost extins cu un al treilea tren electric, asigurând tururi complet eco-friendly în galeriile subterane.

Pentru promovarea brandului, CVC „Mileștii Mici” a derulat campanii media în România și Ucraina, crescând vizibilitatea companiei pe plan internațional. Evenimentele „Mileștii Mici Wine Run” și Festivalul „Dacii Liberi”, atrăgând mii de participanți din întreaga lume.

„Fiecare vizitator devine un ambasador al nostru în promovarea tradițiilor și a vinurilor moldovenești în întreaga lume”, afirmă Dl. Alexei Sotnic.

Planuri ambițioase pentru 2025

În aprilie 2025, CVC „Mileștii Mici” va planta 20 de hectare de viță-de-vie cu soiuri selecționate, precum Glera, Fetească Regală, Fetească Neagră și Saperavi, consolidând astfel diversificarea portofoliului de vinuri. „Acordăm o mare atenție alegerii soiurilor care se potrivesc cel mai bine regiunii noastre. Extinderea noilor plantații de viță-de-vie ne va permite să oferim clienților vinuri cu arome unice, care respectă cele mai înalte standarde de calitate”, afirmă Directorul companiei.

Recent compania a semnat un contract pentru instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice de 190 kW, care va acoperi 80% din necesarul energetic al vinăriei. „Această inițiativă reflectă angajamentul nostru pentru o producție ecologică și eficientă”, susține Dl. Alexei Sotnic.

Un proiect de amploare pentru 2025 este lansarea construcției unui restaurant à-la-carte, care va crește capacitatea de servire a vinăriei la 80-100 de mii de turiști anual. Restaurantul va oferi o experiență culinară autentică, punând accent pe bucătăria moldovenească și europeană, însoțită de selecții premium de vinuri.

Fondul de salarizare a crescut la 28 milioane de lei, comparativ cu 16 milioane în 2023, reflectând angajamentul companiei față de echipă. „Investițiile în oameni sunt fundamentale pentru succesul nostru pe termen lung”, afirmă Directorul vinăriei.

Cu rezultate impresionante în 2024 și obiective clare pentru 2025, CVC „Mileștii Mici” se poziționează ca lider în industria vinicolă din Republica Moldova, reușind să îmbine tradiția cu inovația și să-și consolideze prezența pe piața locală și internațională.

„Suntem încrezători că viitorul CVC „Mileștii Mici” va fi tot mai promițător! Vom continua să ne ghidăm după principiile noastre fundamentale – calitatea, inovația și dezvoltarea sustenabilă”, a concluzionat Dl. Alexei Sotnic.

*Acest articol este un produs comercial