La 20 de ani de cand se afla pe piata din tara, una dintre cele mai puternice comanii din industria petroliera face totalurile. Este vorba despre Petrom Moldova, care se bucura de realizari remarcabile, oferind carburanti pe care te poti baza, statii in drumul tau si o echipa tanara, cu ambitii mari, care pune Moldova in miscare.
Petrom Moldova face parte din OMV Petrom, companie cu sediul in Romania, integrata in grupul austriac OMV. Avantajele acestei apartenente inseamna o calitate incontestabila a carburantilor, procese de lucru standartizate la nivel international si personal antrenat continuu sa ofere cele mai bune servicii pe piata.
Potrivit statisticilor, Petrom Moldova este alegerea Nr.1 a celor care isi doresc sa obtina calitate pentru fiecare leu achitat, iar pe parcursul ultimilor cinci ani reteaua s-a pozitionat drept lider in segmentul consumatorilor frecventi.
In prezent, Petrom Moldova detine 77 de statii de carburanti in 28 de raioane ale tarii, 77 de magazine si 23 de spatii gastro. Petrom Moldova este unul dintre contribuitorii principali la PIB-ul acestei tari, suma achitatat la bugetul statului ridicandu-se, timp de 20 de ani, la 8 miliarde de lei.
*Acest articol este un produs comercial

