Au stabilit ziua nunții, au ales nașii de cununie, iar acum Vlad Ropot și Laurenția Coptileț fac încă un pas important spre ziua în care își vor jura iubire pentru totdeauna. Cei doi au pornit în căutarea ținutelor perfecte pentru marele eveniment, iar dacă rochia de mireasă și costumul au fost misiuni asumate individual, alegerea restaurantului a devenit o decizie în doi. Ce locație i-a cucerit pe tinerii îndrăgostiți, află din cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”.

După cererea în căsătorie și alegerea nașilor, pregătirile pentru nunta lui Vlad Ropot și a Laurenției Coptileț decurg armonios, exact ca o poveste în care fiecare detaliu își găsește locul potrivit.

Deși au pornit la drum împreună, ținutele de nuntă au decis să le păstreze învăluite în mister până în ziua marelui „DA”. Fiecare își dorește să-l surprindă pe celălalt în cel mai emoționant mod posibil. 

„Ea tot mi-a spus că eu n-am dreptul să-i văd rochia și zic: „Înseamnă că nici tu n-ai dreptul să vezi costumul și ne surprindem în ziua nunții”. Vreau ceva mai clasic, mult mai clasic, pentru că am văzut la multe evenimente miri și am zis ce îmi place și ce nu îmi place. Doamna de aici m-a ajutat cu niște detalii care îmi plac și sper să îi placă și viitoarei mele soții”, a spus Vlad Ropot, actor.

Laurenția Coptileț și Vlad Ropot
Laurenția Coptileț și Vlad Ropot/ Instagram

„Deocamdată nu este complicat. A fost complicat în ziua când ne-am dat seama câte avem de făcut, câte rânduieli sunt de făcut, dar încet-încet și etapă cu etapă, nu e așa complicat cum pare la început. Cred că va fi mai complicat mai aproape de eveniment, dar dacă le iei din timp, totul o să fie bine”, a notat acesta.

Mirele știe deja ce stil îl reprezintă, în timp ce mireasa a fost mult mai discretă. Laurenția a preferat să păstreze secretul rochiei până în clipa în care Vlad o va vedea pentru prima dată în fața altarului. 

„Pentru că bărbatul meu tot se uită la Pro TV, este fan activ al emisiunii „O Seară Perfectă”, și oricum ar vedea, dar să vezi mireasa înainte de nuntă aduce ghinion. Eu merg după această tradiție ca să nu fiu văzută”, a menționat interpreta Laurenția Coptileț.

„Vreau să fie ceva original, ceva frumos, vreau să fiu eu în acea rochie și să mă reprezinte în totalitate”, a adăugat Laurenția.

Laurenția Coptileț și Vlad Ropot
Laurenția Coptileț și Vlad Ropot/ Arhiva Pro TV Chișinău

„Eu zic că are o siluetă foarte bună și aș scoate în evidență zona decolteului. Neapărat i-aș pune niște mănuși care pot fi scoase. Ea are un ten foarte frumos și aș lucra cu culoarea ivory spre crem, iar dacă ar avea și o a doua rochie, cu siguranță i-aș scoate un picior printr-o tăietură foarte îndrăzneață”, a specificat Diana Voevuțki, designer vestimentar.

Ținutele au fost alese separat, însă alegerea locației pentru nuntă a devenit un moment trăit în cuplu, pentru că un astfel de eveniment se clădește împreună.

„Am fost prezentă la foarte multe evenimente în acest loc și m-a cucerit din start cu absolut tot ce reprezintă acest restaurant, începând de afară și până la cele mai mici detalii care se află înăuntru. Ne place extrem de mult și ne bucurăm că am făcut această alegere”, a dezvăluit Laurenția Coptileț.

„Ne place pentru că este totul verde și nu necesită foarte mult decor pentru amenajarea acestei curți minunate. Totul are o arhitectură foarte interesantă și deosebită”, a adăugat Vlad Ropot.

Dar motivele pentru care au ales această locație nu se opresc aici…

Laurenția Coptileț și Vlad Ropot
Laurenția Coptileț și Vlad Ropot/ Instagram

„Îmi place foarte mult că putem face întâmpinarea afară, dar și înăuntru. Zona este foarte frumoasă, exact așa cum a zis și Vlad, nu necesită decor, deoarece te uiți așa și parcă totul este plin, iar asta este foarte important”, a zis interpreta.

„Mai mult decât atât, aici este zona amenajată pentru copii, iar lumea care vine cu copii îi poate lăsa în acest spațiu și ei se pot distra la maxim. Bineînțeles, totul este organizat și pus la punct”, a adăugat Vlad.

Cu o capacitate de 230 de persoane, un design elegant și un aer de poveste, restaurantul este locul perfect pentru a transforma o zi importantă într-o amintire de neuitat. 

„Ne plac culorile, este foarte deschis și, din start, cum intri, este plăcut vizual și vrei să faci aici nunta. Îmi place că totul este separat: este zona de cafea, pentru muzică este scena, spațiu pentru dans și, bineînțeles, pentru cameramani va fi macara”, a dezvăluit actorul.

Laurenția Coptileț și Vlad Ropot
Laurenția Coptileț și Vlad Ropot/ Instagram

„Este o persoană care se află lângă tine de la început până la final, lângă miri. Dacă ai nevoie de ceva, ea vine și îți aduce sau se ocupă de tot ce ține de organizare, astfel nu ai nevoie de un organizator aparte care să țină pasul cu toate acestea. Este persoana stabilită care stă aici la prezidiu și se ocupă de tot”, a notat Vlad Ropot.

„Știind că fiecare detaliu contează, preluăm toate grijile în ceea ce privește organizarea celui mai important eveniment din viața fiecăruia — fie nuntă, cumetrie sau aniversare, pentru ca oamenii să se bucure din plin de ziua mult așteptată, iar din 2026 venim și cu câteva surprize”, a dezvăluit Mădălina Munteanu, administrator de evenimente MiaDora.

„Într-un final, noi am ales Miadora”, a menționat Vlad Ropot.

Laurenția Coptileț și Vlad Ropot
Laurenția Coptileț și Vlad Ropot/ Instagram

Laurenția Coptileț este o tânără interpretă de muzică populară din Republica Moldova. Este cunoscută în special pentru colaborările cu Orchestra „Lăutarii”.

Este logodită cu actorul Vlad Ropot.

*Acest articol este un produs comercial