LuminaLED, cea mai mare companie de corpuri de iluminat din Moldova, și-a prezentat noile colecții, într-o atmosferă selectă, la showroomul de pe strada Mihail Sadoveanu 42.
Alina GAJIM, ȘEF MARKETING, COMPANIA LuminaLED: “Adunăm astăzi aici peste 100 de designeri. Este un evenimet organizat în premieră și de către noi. Vom prezenta astăzi colecții noi din 2026, vrem să le vadă și să le includă ulterior în proiectele lor. Avem și reprezentanții oficiali ai brandului Schneider Electric, iar distribuitor oficial în Republica Moldova suntem noi. Dorim ca astfel să facem parteneriate cu designerii de interior, și să avem parteneriate bazate pe încredere. “
Noua colecție de corpuri de iluminat de la LuminaLED are un design remarcabil și unic, de la lustre cu cristale, până la opțiunile minimaliste. La eveniment au fost prezenți peste 100 de designeri de interior, care s-au inspirat pentru proiecte noi.
Rodica GRECU, DESIGNER DE INTERIOR: “Astfel de evenimente sunt foarte importante pentru noi ca designeri, aflăm lucruri noi, tot ce este în trend, mai ales când este vorba de sistemul de iluminat.”
Tatiana SCUTARU, DESIGNER DE INTERIOR: “Pentru orice designer, o prezentare de produs înseamnă să faci cunoștință cu anumite subtilități, ca mai apoi să le poți explica clientului.”
Cu o experiență de peste 6 ani și mii de proiecte realizate, LuminaLED rămâne alegerea perfectă.
“LuminaLED – alături de profesioniști!”
*Acest articol este un produs comercial
