Viata
Pana la inceputul acestui an, viata Elenei Grobova din orasul Harkiv, Ucraina isi urma cursul firesc. Pentru a-i putea intretine pe mama si cei doi fii ai sai, muncea necontenit la masina de cusut, fara a simti cand zboara timpul, astfel ca uneori lucra chiar si cate 15 ore pe zi. Munca de croitoreasa ii aducea multe satisfactii, chiar daca deseori era extenuanta. In putinul timp liber se dedica pasiunilor sale, una dintre ele fiind brodarea cu margele a tablourilor, pe care le oferea cu drag prietenilor si apropiatilor.
Cancer
La inceputul lunii ianuarie, Elena a sesizat cu ingrijorare ca ii crestea rapid burta. Nu a stat pe ganduri si s-a programat imediat pentru a efectua investigatiile necesare la un centru medical din Harkiv. Ceea ce a aflat, insa, a fost socant: suferea de cancer ovarian.
„Cand mi-au spus ca am cancer, am trait un soc greu de descris in cuvinte. Imi veneau incontinuu tot felul de intrebari: „Oare de ce mi se intampla mie asta? Care o fi cauza?” Imediat dupa confirmarea diagnosticului am inceput sa caut si sa ma interesez de tipurile de tratament existente. Mi-am spus ferm ca nu am timp de boala, ca imi doresc sa traiesc si ca trebuie sa ma fac bine cat mai rapid, deoarece am o familie care conteaza pe mine.”
La scurt timp, Elena a fost supusa interventiei chirurgicale in orasul sau. I-au fost inlaturate tumoarea si organele reproductive afectate. Tratamentul presupunea si chimioterapie, iar prima sedinta era programata pentru 24 februarie. In acea zi, insa, in Ucraina a inceput razboiul.
„Nu am mai reusit sa merg la sedinta de chimioterapie programata. Facusem si un set de analize de laborator, dar nu aveam timp nici macar sa astept rezultatele. Am fost nevoita sa plec cat mai repede din fata razboiului, cu toate ca ma deplasam extrem de greu, cu dureri mari, rana de dupa interventie nefiind inca cicatrizata. Cei dragi m-au ajutat si am reusit sa ne refugiem aici, in Moldova.”
Dar sedintele de chimioterapie nu mai puteau fi amanate, trebuia sa le inceapa fara intarziere. Imediat ce a ajuns in Moldova, Elena a inceput sa caute o institutie medicala pentru a urma tratamentul.
„Am aflat ca pot face chimioterapie la Spitalul International Medpark. I-am contactat si le-am relatat situatia cu care ma confruntam. Asa am cunoscut-o pe doamna doctor Olga Vakulchyk, care este o profesionista desavarsita. A stiut ce anume sa ma intrebe si cum sa-mi adreseze intrebarile, astfel incat am putut sa-i povestesc totul in detalii si mi-a inteles disperarea. Intre timp, cei de la spitalul din Harkiv mi-au trimis toate actele medicale care confirmau diagnosticul si investigatiile efectuate, asadar am inceput imediat tratamentul cu ajutorul doamnei doctor. Sunt fericita ca personalul Medpark a fost alaturi de mine in aceste momente pline de durere si disperare. Ma simt extrem de norocoasa ca am intalnit-o pe doamna Vakulchyk – este un medic cu har de la Dumnezeu.”
Olga Vakulchyk, medic oncolog chimioterapeut: „Elena Grobova este una dintre pacientele in care am vazut atat de multa putere si dorinta de viata, incat eram sigura ca va urma tratamentul pana la final. Venita din Ucraina, fara acte si fara rezultatele medicale, a trecut cu mult curaj peste sedintele de chimioterapie, recomandarile echipei de medici si toate indicatiile medicale. In ochii acestei doamne am vazut viata, pentru ca isi dorea din toata inima sa revina la familie si la activitatile ei, iar acest lucru ne-a reusit!”
Cancer Viata
Elena a incheiat cu succes sedintele de chimioterapie, iar cei doi fii si mama sa i-au fost alaturi in toata aceasta perioada, dandu-i aripi si motivand-o sa-si pastreze pofta de viata.
„Acum ma simt mult mai bine, ma consider sanatoasa. Efectele si reactiile chimioterapiei sunt temporare si vor trece. Insa cancerul m-a facut sa inteleg cu certitudine un lucru: este nevoie sa ma iubesc mai mult si sa am mai multa grija de propria mea persoana. Le sugerez tuturor femeilor sa nu uite de sine, sa invete sa se pretuiasca mai mult si sa creada cu toata fiinta lor ca orice problema are o solutie. E important sa ramanem cat mai optimisti si sa infruntam cu demnitate provocarile, deoarece gandurile se materializeaza, iar bolile sunt trecatoare.”
Centrul de Oncologie Medpark – Tintim Cancerul Impreuna
www.medpark.md | (+373) 22 40 00 40
*Acest articol este un produs comercial.


