Datele unui studiu de piata arata ca in Republica Moldova ponderea comertului electronic (e-comertul) este de doar 4% din comertul intern total, cu un volum anual de aproximativ 155 de euro pe cap de locuitor. In tara vecina, Romania, acest indicator este de patru ori mai mare.

In linie cu activitatile de sustinere a clientilor si dezvoltarii mediului antreprenorial din Republica Moldova, maib anunta despre semnarea unui Acord de Cooperare cu Proiectul Tehnologiile Viitorului, finantat de USAID, Suedia si Marea Britanie. Acordul semnat la 16 martie 2023 uneste eforturile institutiilor pentru a dezvolta ecosistemul comertului electronic si a promova solutiile financiare inovatoare pentru IMM-urile din Republica Moldova.

Cooperarea include o serie de activitati care vor sprijini mediul de afaceri sa imbratiseze tehnologiile, sa adere la comertul electronic, sa utilizeze platile online, sa sprijine integrarea pe platformele de marketplace si sa dezvolte economia cashless.

Scott Hocklander, seful Misiunii USAID in Moldova:

„Impreuna cu partenerii nostri, Suedia si Marea Britanie, USAID se bucura sa anunte lansarea oficiala a parteneriatului cu maib pentru a incuraja IMM-urile din Moldova sa se digitalizeze si sa profite de beneficiile comertului electronic. Pietele de comert electronic interne si externe au un potential urias de crestere si pot contribui la reducerea economiei tenebre si la promovarea unei economii durabile in Moldova. Cu o piata globala de comert electronic evaluata la 3,5 trilioane dolari, oportunitatile de comert electronic sunt cu adevarat infinite.

USAID are o istorie de durata deja a sustinerii ecosistemului de comert electronic al Moldovei. De aceea, acest parteneriat cu maib este atat de interesant: creeaza stimulente si oportunitati pentru IMM-urile din Moldova de a adopta comertul electronic cu finantare specializata, programe informationale si promotionale si un mediu de afaceri consolidat”.

Andrii Glevatskyi, vicepresedinte maib, sef al Diviziei Business Banking (IMM):

„In ultima perioada atestam un interes tot mai mare al antreprenorilor pentru aderarea la comertul electronic si implementarea tehnologiilor oferite de maib pentru achitarile online. Tendinta vine si ca urmare a pandemiei, care a demonstrat cat de important pentru o afacere este sa fie bine tehnologizata si orientata catre clienti, cu solutii de plata disponibile la un click distanta, dar si ca urmare a preferintelor de plata ale clientilor care opteaza tot mai mult pentru cumparaturile online.

Maib sustine clientii atat prin produsele dedicate e-comertului, cat si prin consultanta si asistenta acordata pe parcursul intregului proces de integrare a tehnologiilor de plata. Suntem onorati sa ne unim eforturile cu USAID si Proiectul Tehnologiile Viitorului pentru a ajuta afacerile din Republica Moldova sa isi dezvolte comertul electronic la nivelul urmator prin solutii simple, securizate, comode”.

Proiectul incepe in luna martie a.c. prin activitati si evenimente de sprijinire directa a procesului de adoptie a comertului electronic de catre intreprinderile mici si mijlocii. Potrivit Doinei Nistor, directoarea Proiectului Tehnologiile Viitorului, in urmatoarea perioada vor fi sustinute circa 150 de IMM-uri, care vor dezvolta comertul electronic in Moldova si in regiune, iar mai multi parteneri isi vor uni eforturile in aceasta directie, inclusiv Alianta Intreprinderilor Mici si Mijlocii din Moldova (AIM) si Camera de Comert Americana in Moldova (AmCham Moldova), pentru ca e-comertul sa devina o practica, parte a businessului regional.

Maib – unim eforturi, dezvoltam afaceri!

Despre Proiectul Tehnologiile Viitorului in Moldova, finantat de USAID, Suedia si Marea Britanie

Proiectul Tehnologiile Viitorului in Moldova, finantat de USAID, Suedia si Marea Britanie sustine dezvoltarea economiei digitale, creative si prietenoase mediului in Moldova. Proiectul, cu un buget de 52,8 mln. USD si o durata de implementare de 5 ani (2021-2026),  promoveaza, in echipa cu partenerii cheie, inovatia si noile tehnologii in urmatoarele sectoare strategice pentru R. Moldova - tehnologia informatiilor si comunicatiei (TIC), ingineria, industria usoara, industriile creative si digital media - pentru a spori competitivitatea si integrarea acestora pe piata globala. 

Despre maib

Maib este cea mai mare banca din Moldova, avand importanta sistemica si deservind aproape o treime din populatia tarii. Din 2018, cel mai mare actionar al maib este un consortiu, care include Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Invalda INVL, un grup lider de gestionare a activelor din tarile baltice si Horizon Capital, un fond de investitii privat concentrat pe pietele emergente din Europa.

*Acest articol este un produs comercial