Patruzeci de batrani, persoane cu necesitati speciale si familii social-vulnerabile din satul Corpaci, raionul Edinet vor fi asigurati cu un pranz cald pana la sfarsitul anului.
Acest lucru va fi posibil datorita contributiei financiare in valoare de 70 000 de lei pentru Asociatia Izvoras-Corpaci. Ajutorul este oferit de partenerul privat al Loteriei Nationale a Moldovei in domeniul loteriilor si pariurilor sportive, NGM Company.
Asociatia a fost lansata in 2012 cu scopul de a ajuta cele mai vulnerabile categorii sociale din localitate.
”Pe parcursul anilor am incercat sa acordam servicii de cantina sociala, cate un pranz cald timp de 5 zile in saptamana, spalat de rufe, igiena, ingrijire personala si posibilitatea de a discuta”, a mentionat primarul satului Corpaci, Veaceslav Uja.
Beneficiarii centrului se bucura de un pranz cald cu doua feluri de bucate, gustari, fructe si dulciuri. Printre ei se numara si Eugenia Lupacescu de 86 de ani, care a muncit de-a lungul vietii la posta din sat.
”Fiul e la Chisinau, fiica e la Kiev, am nepoti, am stranepoti, dar nu sunt cu mine si am ajuns la aceasta varsta datorita doamnelor care ne aduc mancare”, a spus pensionara. Un alt beneficiar al centrului este Petru Cardaniuc. Pensionarul de 90 de ani si-a pierdut ambele picioare si spune ca se descurca greu, iar acest pranz cald e unica lui salvare.
”Am ramas foarte impresionati de activitatea Asociatiei Izvoras-Corpaci. Anume din acest motiv NGM Company a decis sa sustina efortul asociatiei si va contribui cu cate 10 000 de lei pana la sfarsitul acestui an pentru ca asociatia sa-si continue munca nobila”, a declarat reprezentantul companiei, Alexandru Gisca.
De la sfarsitul anului 2018, NGM Company a alocat circa 1 500 000 de lei pentru diferite proiecte sociale. Pana acum, in jur de 6200 de familii nevoiase din sate au beneficiat de ajutor sub forma de colete alimentare si mijloace de dezinfectare a maniilor.
Totodata, 35 de spitale raionale au primit 3,5 tone de lichid dezinfectant pentru maini, 35 de mii de masti, 8750 de perechi de manusi, peste 1000 de combinezoane de protectie de unica folosinta. Iar Institutul de Medicina Urgenta si Spitalul Raional Soroca au receptionat de cate un aparat performant de ventilare a plamanilor.



*Acest articol este un produs comercial.


