Invitată recent în cadrul emisiunii „O Seară Perfectă”, Marina Cucoș, general manager compania Olya LTD, a povestit cum a pornit de la începuturi modeste în Marea Britanie și cum a transformat această experiență într-o carieră de succes, ajutând totodată mii de tineri să își urmeze visul educațional în străinătate.
Primii pași în Marea Britanie
„A început totul în 2018, atunci când am plecat în Marea Britanie. Am plecat acolo pentru că aveam familia și soțul și mi-am dorit foarte mult să fiu alături de ei. Nu puteam să stau aici acasă singură, și, deși ei insistau să continui studiile, să rămân aici, totuși eu am luat decizia să mă duc după ei. Așa... așa a început povestea mea în Marea Britanie. La început, eu nu aveam experiență de muncă și chiar mă îngrijoram de acest aspect, pentru că nu știam ce o să lucrez și dacă am un nivel de engleză suficient”, a spus Marina Cucoș, general manager al companiei Olya LTD.
Aceasta și-a început cariera în Marea Britanie lucrând într-o cafenea din centrul Londrei, dar a decis să urmeze studii pentru a se dezvolta, a obține un job care să-i aducă satisfacție și un venit mai bun. După ce a cercetat opțiunile de studii, a aplicat la o companie din Marea Britanie care a ghidat-o și susținut-o pe tot parcursul procesului de admitere.

Întâlnirea care a schimbat totul
„Am avut marele noroc să dau peste Marius Spătaru și compania Olya Ltd, care erau și ei la început atunci și m-au ajutat atât de frumos și ușor, că acest proces a fost foarte lin. Și eu am zis că mi-ar plăcea la nebunie să fac același lucru și chiar l-am întrebat pe Marius: pot să fac și eu acest lucru? La care el mi-a zis: noi suntem la început, nu avem nevoie de o cantitate de oameni care să facă asta, însă, pe viitor, dacă va fi nevoie, te anunțăm. Spre mirarea mea, am fost contactată peste două săptămâni și mi s-a spus că pot să încerc și eu. Nu am pierdut această oportunitate”, a explicat invitata emisiunii.
Experiența studiilor în Marea Britanie i-a schimbat viața, oferindu-i oportunitatea de a urma ceea ce îi place și de a ajuta și ghida alte persoane să devină studenți în Marea Britanie și nu numai, ajungând acum manager în compania respectivă.
„Compania Olya LTD a fost fondată cu scopul de a ajuta oamenii să aplice la studii și eu cred că are o misiune foarte frumoasă, și anume de a transforma viețile oamenilor prin educație. Și nu spun asta în zadar: lucrez deja din 2020 și am văzut cum s-au transformat pe bune viețile oamenilor. Cei pe care i-am ajutat eu și colegii mei, de la poziții mici sau mai puțin dorite de ei, au ajuns acum să fie manageri, directori de companii, proprietari de afaceri și eu cred că asta este un lucru foarte frumos”, a precizat Marina Cucoș, general manager al companiei Olya LTD.

Construirea unei echipe și a unui impact
Pe parcursul dezvoltării companiei, a reușit să ajute mii de studenți să-și îndeplinească visul de a studia în străinătate, să construiască o echipă solidă de peste 400 de persoane, să deschidă birouri în Marea Britanie și Republica Moldova și să lanseze fundația United Education Foundation pentru a sprijini accesul tinerilor la educație.
„Noi avem două direcții, de fapt. Avem ceea ce facem în Marea Britanie, pentru că acolo sistemul este un pic diferit. Studenții au acces la fonduri guvernamentale care le achită studiile și le oferă resurse financiare pentru cursuri. Aici este puțin diferit pentru internațional, pentru că studenții trebuie să-și achite singuri studiile. Însă de asta am creat Fundația, ca să reușim să atragem anumite fonduri și proiecte, ca să-i susținem pe tineri, nu doar prin plata pe care o fac ei, dar și să reducem cumva aceste costuri considerabile și cât mai multă lume să aibă acces la studii de calitate”, a menționat aceasta.
Studenții cu rezidență în Marea Britanie pot aplica la studii gratuite pe întreg teritoriul britanic, iar studenții din întreaga lume pot accesa programele oferite prin colaborările companiei cu instituții din diferite țări.

Accesul la informații despre studiile în Marea Britanie este foarte ușor de găsit, a subliniat aceasta, compania Olya LTD fiind prezentă online pe Facebook, Instagram și Google, unde oricine poate găsi feedback-uri sau poate lua legătura direct cu ea.
Mesaj pentru tineri
„Din perspectiva mea, studiile m-au ajutat foarte mult în formarea mea ca persoană și consider că educația nu mai este un lux, ci o necesitate. Îi îndemn pe toți să-și dea timp lor să se dezvolte și știu că tinerii au tendința acum să își dorească câștiguri foarte rapide, într-un timp foarte scurt, și se întreabă cum pot să câștige repede, cu minim efort. Eu consider, totuși, că pentru a ajunge undeva trebuie să treci printr-un proces de dezvoltare”, a notat Marina Cucoș, general manager al companiei Olya LTD.
*Acest articol este un produs comercial

