Daca ai redobandit cetatenia romana si te intrebi cum sa-ti faci rapid un pasaport roman, afla din acest articol cum usor perfectezi documentul. Portalul cetatenieromana.md este ghidul de incredere gratuit pentru fiecare etapa in procesul de redobandire a cetateniei romane de catre moldoveni si perfectare a actelor romanesti.
Cum te programezi pentru pasaport roman, unde se platesti taxele, cat costa pasaport romanesc, unde se face fotografia de pasaport, ce acte sunt necesare, in cat timp si cum primesti pasaportul – la toate acestea gasesti raspunsuri in acest articol.
Pasaportul romanesc este, la ora actuala, printre cele mai bune 20 din lume. Poti calatori cu el, fara a avea nevoie de viza, in 175 de destinatii. Din 2025, cu pasaport romanesc vei putea calatori fara vize si in SUA.
Acte necesare pentru pasaport in Romania
Buletin de identitate romanesc
Certificat de cetatenie romana
Certificat de nastere romanesc
Certificat de casatorie romanesc (dupa caz);
Pasaport biometric moldovenesc
Buletin de identitate moldovenesc (daca se solicita cu domiciliu in strainatate)
Dovada achitarii taxei pentru pasaport (cu CNP-ul titularului pasaportului).
In cazul minorilor, sunt necesare mai multe acte:
Certificatul de nastere romanesc al minorului
Pasaportul moldovenesc sau romanesc al minorului
Certificatul de casatorie romanesc al parintilor
Certificatul de cetatenie romana al parintelui care insoteste minorul
Buletin de identitate romanesc sau moldovenesc al parintelui care insoteste minorul
Declaratia privind acordul perfectarii pasaportului din partea celuilalt parinte (original)
Declaratia de trecere a frontierei din partea celuilalt parinte
Pozele de pasaport se fac la ghiseul unde se depun actele. Nu le fa la fotograf sau la ”cabina”, nici nu vor fi acceptate.
Nu veni cu o cerere de eliberare pasaport descarcata de pe net si completata acasa. Cererea se genereaza in sistemul informatic la momentul depunerii datelor necesare pentru pasaport iar apoi o vei primi ca sa verifici daca toate datele sunt corecte si sa o semnezi.
Unde se depun actele pentru pasaport?
Poti cere eliberare pasaport in Romania, la oricare serviciu public comunitar de pasapoarte – deci nu neaparat in localitatea unde ai domiciliul trecut in acte.
Daca traiesti in afara Romaniei, poti depune actele pentru pasaport la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei.
In cazul in care esti in afara tarii, trebuie sa faci programarea si sa iti introduci datele in platforma e-consulat.ro.
Ce tip de pasaport sa alegi?
Pasaportul simplu electronic este cel obisnuit. Pasaportul temporar este valabil doar 12 luni si nici nu este acceptat de toate statele.
In Romania, pasaportul simplu electronic se elibereaza in termen de 5 zile lucratoare de la data inregistrarii cererii (dar il poti primi si mai devreme). Acest termen poate varia pana la cel mult 10 zile lucratoare, in functie de volumul cererilor – de pilda, vara, cand de obicei este mai aglomerat.
Pasaportul simplu temporar se elibereaza in termen de cel mult 3 zile lucratoare.
In afara tarii, pentru pasapoartele simple electronice termenul este de 45 de zile lucratoare in statele membre ale Uniunii Europene. In afara UE, termenul este de 60 de zile. Pentru cei care depun actele in strainatate, dar vor sa ridice pasaportul din Romania, termenul este de 15 zile lucratoare.
Ce taxe trebuie sa platesti pentru pasaport si unde se achita?
Taxa de stat pentru pasaport romanesc simplu electronic este 258 RON pentru persoanele care au implinit varsta de 12 ani si 234 RON pentru persoanele cu varsta mai mica de 12 ani.
Costul unui pasaport romanesc simplu temporar este 96 RON, indiferent de varsta.
Cea mai simpla metoda de a plati taxa de pasaport este online, prin Ghiseul.ro. De asemenea, taxa de pasaport se poate achita la casieriile unitatilor CEC Bank si la statiile de plata Selfpay ale CEC Bank.
Atentie, taxa nu se plateste la ghiseul de pasapoarte, ci trebuie sa vii cu chitanta. Chitanta trebuie sa contina numarul tranzactiei si datele persoanei pe numele careia se solicita eliberarea pasaportului (nume, prenume, CNP), precum si suma achitata.
Daca esti in afara tarii, taxa pentru eliberarea unui pasaport simplu electronic este de 59 de euro sau echivalentul in moneda locala. Ea se plateste, in general, la sediul consulatului.
Cum te programezi pentru pasaport roman?
In principal, pentru depunere daca ai acte necesare pentru pasaport in Romania, programarea se face online, pe platforma hub.mai.gov.ro/epasapoarte . Important este sa fii la timp la programare, deoarece altfel risti sa fie nevoie sa te reprogramezi.
Programarea pentru depunerea actelor de pasaport nu se poate face decat online, nu si telefonic sau prin alte metode.
In afara tarii, programarile se fac prin platforma e-consulat.ro.
Cum primesti pasaportul
Pasaportul simplu electronic sau cel temporar se ridica de la institutia unde ai depus actele, la termenul pe care ti-l precizeaza functionarul la care depui actele. Daca nu reusesti sa ajungi la termenul respectiv poti ridica pasaportul si mai tarziu – el se pastreaza pe intreaga perioada de valabilitate.
Cat timp este valabil pasaportul romanesc
Pasaportul simplu electronic are valabilitatea de 3 ani pentru minorii cu varsta sub 12 ani si de 5 ani pentru persoanele cu varsta intre 12 ani si 18 ani. Pentru persoanele majore, valabilitatea este de 10 ani. Pasaportul simplu temporar este valabil 12 luni.
Cum te ajuta platforma cetatenieromana.md cand ai nevoie de acte romanesti?
Cetatenieromana.md este o platforma cu informatii gratuite, care ajuta moldoveni cu cetatenie romana sa se orienteze in proceduri legate de obtinerea documentelor romanesti.
Daca ai studiat cu atentie informatia prezentata pe site si nu ai gasit raspunsul cautat, pe site exista posibilitatea de a adresa o intrebare unui expert, care te va ajuta.
Completeaza formularul online de pe cetatenieromana.md, iar un expert va reveni cu un apel telefonic si iti va oferi raspunsuri la intrebarile tale. Daca doresti sa primesti un raspuns imediat, suna la numarul 022 20 33 03 si adreseaza intrebarea unui specialist in acte romanesti.
*Acest articol este un produs comercial