Invitați recent în cadrul emisiunii „O Seară Perfectă”, Alexei Curti (Master Franchisor REMAX Moldova) și Diana Curti (Master Franchisor REMAX Moldova) au vorbit despre cum se construiește o carieră de succes în domeniul imobiliar și despre importanța educației continue în această industrie. În cadrul discuției, cei doi au subliniat esența unei mentalități corecte, care pune accent pe relații și pe înțelegerea nevoilor clienților
Mentalitatea esențială în domeniul imobiliar
„Realitatea, într-adevăr, este alta. Deci, pentru a deveni și a profesa în această profesie, în primul și în primul rând, trebuie să ai o mentalitate. O mentalitate care nu presupune doar să faci o tranzacție, ci și să poți construi relații, să fii psiholog. 90% din tot ce face agentul imobiliar, practic, este psihologie. Eu așa vă ascult, toate nevoile și durerile clientului; este obligatoriu să fii empatic, să treci prin suferința acestuia, să ai răbdare, să ai cunoștințe de marketing, să cunoști puțin legislația și, cel mai important, răbdarea. Răbdarea și timpul necesar pentru a investi în profesia aceasta, de la 12 până la 24 de luni”, a spus Alexei Curti, Master Franchisor REMAX Moldova.
Acesta a subliniat că educația continuă este esențială în domeniul imobiliar, unde schimbările sunt constante. La REMAX, educația este obligatorie pentru agenți, iar succesul vine prin răbdare, construirea unui portofoliu solid și relații de încredere. El a menționat că, chiar și în fața dificultăților, este important să perseverăm, deoarece recomandările clienților mulțumiți sunt cheia unui business de succes.
„Când începi de unul singur, practic este mult mai complicat. De ce? Deoarece, dacă nu ai în spate un sistem, creșterea este limitată. Practic, devii o persoană care depinde doar de tine și nu ai dreptul nici să fii bolnav, nici să pleci undeva în concediu, deoarece clienții au nevoie acum de tine. Cineva care are un sistem în spate, în primul rând, are mai multe oportunități, mai multă informație, colaborare cu colegii, iar atunci când clientul vine și are nevoie de ajutorul tău, tu poți să-l ajuți împreună cu un coleg, cu doi, cu trei sau chiar cu patru. Și, în final, faci experiența clientului mult mai interesantă în colaborarea cu tine. În plus, împarți experiența cu toți. Deci, când ai un sistem, ai șanse mult mai mari să crești rapid decât dacă ai lucra singur”, a explicat acesta.

La REMAX, colegii nu sunt considerați concurenți, ci parteneri, deoarece mulți dintre cei mai buni agenți colaborează cu alți profesioniști, inclusiv din afacerea imobiliară. Alexei Curti a menționat că piața imobiliară din Republica Moldova se profesionalizează, iar legea agentului imobiliar, votată recent, va stabili reguli clare și va asigura transparența. Un aspect important al noii legi este că agenții vor fi responsabilizați și vor plăti pentru greșelile sau incompetența lor.
Sfaturi pentru cei care doresc o carieră în imobiliare
Alexei Curti a specificat că franciza în imobiliare este ideală pentru antreprenori, oferind trei avantaje majore: brandul deja cunoscut, rețeaua globală de 140 de mii de agenți cu care poți colabora, și experiența dobândită prin participarea la convenții internaționale, unde se împărtășesc bune practici și se creează oportunități de colaborare la nivel global.
Întrebat ce sfat are pentru cei care doresc să își construiască o carieră în acest domeniu al imobiliarelor, acesta a recomandat să își schimbe mentalitatea, punând accentul pe oameni, nu pe bani:
„În primul și în primul rând, trebuie să-și schimbe mentalitatea. Trebuie să înțeleagă un lucru important: această profesie nu este despre bani, este despre oameni, în primul rând. Dacă vrea să-și construiască cariera în acest domeniu, este nevoie de investiții în timp, de răbdare și să înțeleagă că un client mulțumit îi va aduce recomandări. Statistic vorbind, minim un client mulțumit îți aduce 5 recomandări”.
În profesia de agent imobiliar, nu este vorba doar de cei care investesc, ci de cei care ajută activ clienții să cumpere sau să vândă locuințe, devenind adesea o parte importantă din viața acestora, asemenea unui avocat de familie.

Colaborarea în familie și succesul REMAX în Moldova
Alexei și Diana Curti au exprimat că sunt foarte mulțumiți de alegerea făcută de a lucra împreună în domeniul imobiliar și de a aduce franciza REMAX în Republica Moldova. Ei se bucură să muncească cot la cot pentru industria imobiliară și sunt mândri de faptul că au adus standarde internaționale în țară.
„Eu mă bucur că am ales, împreună cu Alexei, să activăm în domeniul imobiliar și să aducem franciza REMAX în Republica Moldova. Mă bucur să fiu alături de el zi și noapte, deoarece muncim cot la cot pentru această industrie, industria imobiliară. Și ne bucurăm enorm că am adus în Moldova aceste standarde internaționale, în care ne dorim foarte mult ca și alte agenții și alți agenți să se alinieze la brandul nostru REMAX. Ne dorim să fim cât mai mulți, cât mai mulți agenți calificați, cât mai multe tranzacții de succes și cât mai mulți clienți fericiți aici, acasă”, a adăugat Diana Curti, Master Franchisor REMAX Moldova.
*Acest articol este un produs comercial

