Femeile antreprenor din Europa sunt tot mai hotărâte să preia controlul asupra propriului parcurs profesional și financiar, arată un nou sondaj realizat de Herbalife și publicat cu ocazia Zilei Internaționale a Antreprenoriatului Feminin (19 noiembrie). Conform rezultatelor, 61% dintre respondente afirmă că independența financiară este principalul motiv pentru care au ales drumul antreprenoriatului, în timp ce 41% își cataloghează copiii drept principala lor sursă de inspirație și motivație.

Studiul, realizat în rândul a 1.715 distribuitori independenți Herbalife din Europa și Africa, dezvăluie o realitate în schimbare: tot mai multe antreprenoare renunță la rețelele tradiționale de afaceri și își construiesc o comunitate din ce în ce mai strânsă de femei care se sprijină reciproc. Peste jumătate dintre participante (53%) spun că preferă să caute îndrumare din partea altor femei, iar o treime (33%) își construiesc în mod activ propriile comunități de sprijin, în care oferă și primesc ajutor. 

Cu toate acestea, drumul către succes rămâne presărat cu provocări semnificative. 77% dintre antreprenoare spun că se luptă să echilibreze responsabilitățile de familie cu cele profesionale, în timp ce 45% trag un semnal de alarmă în privința politicilor de sprijin insuficiente și neadaptate nevoilor lor. În ciuda acestor bariere, motivația rămâne puternică: femeile pun pe primul loc controlul asupra vieții lor financiare și creșterea personală, 48% considerând dezvoltarea individuală mai importantă decât profitul imediat.

Sondajul arată și diferențele de percepție dintre femei și bărbați. În timp ce antreprenorii văd libertatea financiară ca principal factor de împuternicire (42%), femeile se concentrează mai mult pe controlul asupra propriei vieți și pe impactul antreprenoriatului asupra familiilor lor.

„Cercetarea noastră confirmă ceea ce vedem zi de zi în comunitatea Herbalife: femeile antreprenor redefinec succesul prin colaborarea cu alte femei, prin mentorat și crearea unor rețele de sprijin solide. Mamele antreprenor au o motivație puternică, prin dorința lor de a construi un viitor mai bun pentru copiii lor, dar și prin nevoia de flexibilitate și autonomie. Suntem mândri să le sprijinim în această călătorie”, declară Violetta Zlatareva, Vicepreședinte Herbalife.

În cadrul Herbalife, femeile reprezintă 75% dintre distribuitorii activi la nivel global – cifră ce reflectă aspirația lor de a lucra independent, de a avea un program flexibil și de a-și construi o carieră în propriile condiții. De altfel, sondajul arată și că modul în care ele învață și se dezvoltă diferă: 74% preferă evenimentele de networking nu pentru schimbul de contacte, ci pentru a-și găsi comunitatea potrivită. Pentru ele, a fi înconjurate de persoane competente (60%) valorează mai mult decât a învăța din greșeli (30%) sau din social media (5%). 

Totuși, obstacolele structurale rămân o realitate constantă – de la politici construite pe tiparul vechi al unui program rigid, până la evenimente profesionale organizate în orele dedicate familiei.

„Oportunitatea antreprenorială oferită de Herbalife este foarte aliniată cu nevoile femeilor din societatea modernă. Ele pot începe activitatea în orele libere, în afara serviciului sau a responsabilităților familiale. Nu necesită investiții, oferă sisteme de educație antreprenorială pas cu pas, inclusiv la distanță, un sistem de sprijin dezvoltat și permite o creștere treptată în carieră, în funcție de implicare și eforturi. Pentru foarte multe femei, startul unei afaceri poate fi foarte dificil și intimidant. Faptul că ești parte a unei echipe, ai un îndrumător și sprijinul unei companii serioase, permite construirea încrederii și a experienței, în special la început”, declară Rodica Macadrai, Membru al Consiliului de Administrație Herbalife.

Cercetarea a fost realizată în rândul a 1.715 distribuitori Herbalife din Belgia, Cehia, Croația, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, România, Slovacia, Africa de Sud, Spania, Turcia, Regatul Unit și Ucraina, în perioada 15 septembrie – 6 octombrie 2025.

Despre Herbalife Ltd

Herbalife este o companie de top în domeniul sănătății și wellness-ului, care oferă produse nutriționale susținute de știință și oportunități de afaceri pentru distribuitorii independenți din peste 90 de piețe. Aceștia oferă coaching personalizat și construiesc comunități de sprijin care îi
inspiră pe consumatori să adopte un stil de viață sănătos și activ.

*Acest articol este un produs comercial