Un colț de natură din satul Caplani, raionul Ștefan Vodă, a prins o nouă viață datorită unui proiect care demonstrează că dezvoltarea locală devine posibilă atunci când există parteneriate solide și oameni implicați.
Adrian LUCKIEWICZ, PRIMAR AL SATULUI WASILKOW DIN POLONIA: „Văd multe schimbări după acest proiect, pentru că îmi amintesc cum era acest loc înainte. Este important că oamenii au luat parte la acest proiect, că au fost implicați.”
În cadrul proiectului au fost construite două bazine, a fost reparat un beci tradițional, iar zona a fost completată cu locuri moderne de odihnă, menite să ofere confort atât localnicilor, cât și vizitatorilor din satele vecine.
Valeriu TABUNȘIC, PRIMARUL SATULUI CAPLANI: „Acest proiect este un exemplu că noi numai împreună cu satele din Europa putem să facem pași rapizi în dezvoltarea economică, socială, culturală a Moldovei. Datorită dumnealor noi am reușit să creăm un centru turistic atractiv nu numai pentru săteni, dar și pentru oamenii din satele vecine.”
Implicarea comunității a fost un element-cheie al succesului. Localnicii au contribuit activ, iar rezultatul este un spațiu care aduce oamenii împreună și creează oportunități noi de dezvoltare.
„Am rămas foarte mulțumiți de acest proiect, foarte plăcut și vrem să le mulțumim foarte mult polonezilor care ne-au acordat așa proiect frumos.”
Proiectul „Porțile raiului” – a fost finanțat cu mândrie prin Programul de cooperare pentru dezvoltare al Poloniei, implementat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone.
*Acest articol este un produs comercial
